Dualitatea compusă, descompusă şi recompusă pare să-l urmărească pe Mircea Eliade şi în "Întoarcerea din rai". De altfel, peste timp l-au urmărit multe dintre dilemele din romanele sale de tinereţe. Personajele sale oscilează între viaţă şi moarte, între solitudinea turnului de fildeş şi împlinirea prin iubire, între o femeie şi o alta, între acceptarea destinului şi revolta împotriva acestuia.

"În carte sunt închise gândurile - bune sau rele - unei generaţii care încearcă o depăşire a vechiului meşteşug scriitoricesc. E îmbelşugată noutate pe cele 419 pagini. Se dă la iveală o lume nouă, răsărită, dar în curs de afirmare şi se acordă un nou chip de literatură - ca metodă de cercetare a omului şi ca formă de prezentare. Cert, «Întoarcerea din rai» n-ar fi cu putinţă să fie scrisă decât între anii 1931-1933", scria Constantin D. Ionescu, în cronica sa din revista Ramuri (1943). Acelaşi critic a definit sâmburele cărţii drept "o lume în gestaţie.

Durerile şi năzuinţele tineretului care se caută. Conflict între generaţii: una consumată, vetustă; cealaltă, nouă şi necristalizată. Un aspect al crizei de creştere. Este strigătul surd al tineretului suspendat. Între ce a fost înainte, dincolo de tratatul de pace, şi ce a urmat după e un hiat. Lumea nouă care se naşte n-are legătură cu trecutul. Între azi şi ieri stă căscată prăpastia războiului, peste care nu s-a întins puntea între generaţii."

Volumul, numit cu o rezonanţă simbolică "Întoarcerea din rai", a fost tradus în engleză "Paradise Lost" - "Paradisul pierdut", asemeni oprerei lui John Milton. După cum explica chiar Eliade, titlul se referă la pierderea "paradisului" în care tânăra generaţie a trăit în cei 12 ani de la sfârşitul războiului şi crearea României Mari, până în 1933. Pierderea nu a fost doar politică, ci şi personală. Era pierderea pe care el însuşi o experimentas