- sau despre bunul samaritean de firmă -

Oricît de uman, viu şi sensibil aş încerca să construiesc o discuţie despre implicarea companiilor mari sau mici în acţiuni caritabile, toate drumurile vor duce, trecînd negreşit prin sporirea notorietăţii (awareness), către - inevitabil şi simplist formulat - profit. Dar cum aventura călătoriei este, nu de puţine ori, mai importantă decît destinaţia în sine, voi face abstracţie, pentru moment, de resorturile care pun în mişcare mecanismul corporatist al milosteniei. Filantropia corporate este o componentă bine asimilată acţiunilor de CSR - corporate social responsibility. Şi viceversa, în ciuda eforturilor teoreticienilor de a le separa.

Vă amintiţi, probabil, de pilda biblică a bunului samaritean, despre călătorul bătut şi jefuit, agonizînd pe marginea drumului care ducea de la Ierusalim la Ierihon. Evanghelia după Luca din Noul Testament ne spune că nici preotul, nici levitul (un om pios, exemplar) nu s-au oprit, ci „au trecut pe alături“. Singur „un samaritean, mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile (...), l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el“. Samariteanul era membru al unei minorităţi dispreţuite. Nu, nu voi proclama corporaţiile drept samaritenii umanităţii, numai buni de preţuit pentru că investesc, uneori, în salvarea semenilor, chiar dacă titlul ar putea duce într-acolo.

Pilda bunului samaritean, dar aşa cum a fost folosită în anii ’70 de doi psihologi de la Princeton University (John Darley şi Daniel Batson), mi-a rămas întipărită în minte din pledoaria lui Malcolm Gladwell şi al său The Tipping Point în favoarea a ceea ce Gladwell a numit Forţa Contextului. Pe scurt, cei doi psihologi le-au cerut membrilor unui grup de seminarişti să redacteze un scurt discurs improvizat pe o temă biblică şi apoi să meargă să-l prezinte