Cei aproximativ 4.600 de copii din centrele de plasament din judet vor avea parte, in zilele de Paste, de o masa festiva cu bucate traditionale. "S-a reusit alocarea unor fonduri speciale cu aceasta ocazie, astfel incat toti copiii din institutiile de ocrotire din judet vor avea pe masa oua rosii, pasca, cozonaci, friptura si, unde a fost posibil, chiar friptura de miel. Am reusit sa facem acest efort pentru ca si ei sa simta bucuria sarbatorilor pascale", ne-a declrat Pintilii Penciuc, directorul Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului.
Precizam ca, in acest an, problema nu a constituit-o copiii institutionalizati, ci acei care provin din familii foarte sarace. Consiliul Judetean Iasi si DPDC, cu ajutorul sponsorilor, au oferit, ieri, pachete cu alimente traditionale copiilor proveniti din familiile fara venituri, cu risc crescut de abandon si foarte sarace. Prioritate au avut familiile care nu au beneficiat de ajutorul social acordat pentru prevenirea abandonului si institutionalizarii.
Si soldatii din unitatile militare iesene beneficiaza de meniu sarbatoresc si vor putea participa la slujbele de Inviere din capelele si bisericile militare din oras. La slujba de la Biserica "Sfantul Mucenic Mare Gheorghe si Binecrediciosul voievod Stefan cel Mare si Sfant" din vecinatatea Garnizoanei din Copou, vor avea acces, pe langa militari si ofiteri, civilii din zona. Aceasta biserica a fost sfintita pe 15 octombrie de un sobor de inalte fete bisericesti, in frunte cu IPS Ieronimus de Livadia. Ca simbol al legaturii vesnice intre armata si biserica, clopotele, crucile, candelabrele, sfesnicele si alte obiecte metalice au fost executate din alama obtinuta prin topirea a sase tone de tuburi de cartuse.
Cristian DONOSE
Cei aproximativ 4.600 de copii din centrele de plasament din judet vor avea parte, in zilele de Paste, de o masa festiva