În opinia mea centrele de influenţă sunt entităţile, indiferent că e vorba de instituţiile sau oamenii din orasele românesti mari, care generează prestigiul literar naţional.

Prestigiul nu se confundă cu notorietatea, dar e de negândit în afara lecturii competente, selective şi ordonatoare, a criticilor literari şi a lecturii publicului, în general.

Ţară medie ca dimensiuni, comparată cu alte ţări europene, România are ca specific faptul că nu are decât un singur mare oraş, de peste două milioane de locuitori, Bucureştiul. Oraşele care-l urmează sunt, ca populaţie, de ordinul a câteva, sub cinci, sute de mii. De aici şi o consecinţă directă, Bucureştiul este, de departe, cel mai important centru de influenţă în literatura română. Cel mai numeros public şi cel mai numeros public cititor de literatură română se află în Bucureşti. Astfel, capitala ţării nu e doar locul unde se fac şi de desfac jocurile şi ierarhiile literare, dar şi un spaţiu în care există un public pentru literatura română. Nu spun că în celelalte oraşe româneşti importante nu există şi un public pentru literatura română, dar în primplan rămâne capitala ţării. Mai mult, în „lupta" cu veleitarii locali de pe tot cuprinsul ţării, modul arogant-selectiv cu care operează instituţiile bucureştene e de multe ori o gură de oxigen. Pentru mine, un centru de influenţă în literatura română se defineşte prin instituţii şi oameni. Or, la capitolul instituţii, Bucureştiul domină în chip evident decorul. Cele mai importante publicaţii româneşti de cultură sunt săptămânale bucureştene: România literară, „Observator cultural" şi „Cultura". Faptul că ele prezintă, de multe ori, puncte rontradctcrii de vedere în ce priveşte literatura română este binevenit. Sediul central al Uniunii Scriitorilor din România este tot pe Calea Victoriei. Mai departe, Universitatea din Bucureşti a rămas, pri