De luni, 24 septembrie până vineri, 28 septembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii derulează „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Sunt desfăşurate activităţi cu caracter informativ-preventiv, pe linia principalelor priorităţi de acţiune ale inspectoratului, dedicate siguranţei cetăţenilor. Primele două zile au vizat prevenirea delicvenţei juvenile şi a prevenirii victimizării minorilor.
În cadrul campaniei, poliţiştii structurii de prevenire beneficiază de sprijinul colegilor de la Compartimentul Poliţiei de Proximitate, Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei de Ordine Publică şi Poliţiei Rutiere, al poliţiştilor din mediul rural, precum şi de cel al partenerilor tradiţionali, cum ar fi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba. Aceştia desfăşoară activităţi menite a stimula creşterea sentimentului de încredere a membrilor comunităţii în structurile de aplicare a legii, în scopul prevenirii şi combaterii comiterii de infracţiuni.
Luni, 24 septembrie, poliţiştii din Alba au desfăşurat activităţi care au vizat prevenirea delincvenţei juvenile.
În acest sens, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminaltăţii şi poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, proximitate împreună cu reprezentanţi ai partenerilor au fost prezenţi în unităţile de învăţământ din judeţ unde au fost dezbătute, împreună cu elevii şi profesorii, teme privind cauzele şi consecinţele delincvenţei juvenile, prevenirea violenţei în unităţile de învăţământ; prevenirea absenteismului şcolar, drepturile şi obligaţiile copilului, prevenirea infracţiunilor de furt, prevenirea traficului de persoane şi prevenire