Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaluarea lui Giani Nedelcu: Farul a evoluat de la „binişor” la „dezastruos”

Publicat in Liga2, marți 10 decembrie 2013 ·

La capătul unui tur de campionat sub aşteptări, pe care l-a încheiat în genunchi, cu cinci meciuri la rând fără victorie, ultimele trei partide fiind înfrângeri (golaveraj 2-9), Farul vrea să remanieze lotul de jucători pentru partea secundă a Ligii a 2-a. După meciul cu SC Bacău, pierdut de „marinari” cu 0-3 pe teren propriu, noul antrenor al constănţenilor, Ştefan Petcu (care şi-a făcut cu acest prilej debutul pe banca tehnică a Farului), a spus că la echipă toate posturile sunt deficitare, solicitând în consecinţă întăriri. Fosta glorie constănţeană a înaintat conducerii clubului o listă preliminară cu jucători, rămânând să vadă ce se va rezolva din ea.

„Pe listă se află deocamdată 7-8 jucători. Unii sunt şi de la Liga 1. Să vorbim mai întâi cu ei şi să vedem ce putem face. Din lotul actual, vor pleca unii fotbalişti, dar nu am stabilit deocamdată nimic”, a declarat Giani Nedelcu, patronul Farului. În urma demisiei lui Neculai Tănasă, postul de preşedinte a rămas vacant, iar până acum nu a fost numit nimeni. „Echipa a evoluat dezastruos pe final, dar nu pot da vina pe cineva anume pentru aceasta. Până atunci, băieţii au jucat inconstant. Nu am legat două victorii la rând. Lucrurile au stat binişor, dar, în ultimele meciuri, a fost foarte rău. Totuşi, păstrez în continuare speranţe la calificarea în play-off”, a apreciat Giani Nedelcu. În 14 meciuri de campionat, Farul a realizat patru victorii şi trei egaluri, pierzând de şapte ori, golaveraj 10-20. Cu 15 puncte la activ, „marinarii” ocupă locul nouă, la trei puncte de poziţia a şasea, ultima care duce în play-off.

Sursa: Ziua Constanţa

La capătul unui tur de campionat sub aşteptări, pe care l-a încheiat în genunchi, cu cinci meciuri la rând fără victorie, ultimele trei partide fiind înfrângeri (golaveraj 2-9), Farul vrea să remanieze lotul de jucători pentru partea secundă a Ligii

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 30 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 43 minute
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 56 minute
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 20 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°