Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Warlikowski vine la FNT doar pentru o zi

Publicat in Jurnalul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Una dintre personalităţile proeminente ale teatrului european, polonezul Krzysztof Warlikowski, va avea astăzi, la Teatrul Naţional din Bucureşti, o întâlnire, neprogramată anterior, cu reprezentanţii mass-media. Pentru că nu va putea susţine mâine conferinţa anunţată, după cum spun organizatorii, "din cauza programului său încărcat", regizorul a acceptat totuşi această întâlnire cu puţin timp înainte de spectacolul său invitat în Festival - "Dibuk", pe care l-a montat la "TR Warszawa".

Totuşi, mâine, la ora anunţată - 10:00, la Fundaţia Löwendal va avea loc, în lipsa acestui important creator, lansarea cărţii "Krzysztof Warlikowski - Teatrul sfâşiat" (editată de Fundaţia Culturală "Camil Petrescu"), urmată de o conferinţă susţinută de George Banu şi Piotr Gruszczynski, care vor vorbi despre arta scenică a lui Warlikowski.

Reprezentaţia cu "Dibuk" va începe la ora 20:00 la Sala Mare a Teatrului Naţional, durata fiind de 2 ore şi 20 de minute. Este un spectacol mai vechi, dar pe care publicul din România nu a putut să-l vadă până acum. Premiera acestei montări a avut loc în 2003 la Avignon (marcă ce asigură valoare). S-a jucat apoi la International Theatre Festival DIALOG în Wroclaw, Polonia, la Hebbel Theatre din Berlin, la Bouffes du Nord din Paris, iar în 2004 a fost invitat la BAM Next Wave Festival de la New York. A ajuns în 2008 şi la Festivalul de la Edinburgh, dar şi la Festivalul din Israel. Pentru aducerea la Bucureşti a acestui spectacol şi a creatorului lui, merită laude toţi cei implicaţi.

Începuturile lui Krzysztof Warlikowski în teatru sunt legate de doi mari regizori contemporani: Krystian Lupa şi Peter Brook. A regizat spectacole pe texte de Shakespeare, a montat şi teatru antic sau piese de Bernard-Marie Koltès, Sarah Kane, Tony Kushner, Hanoch Levin, multe fiind premiate. A obţinut Premiul Sindicatul francez al crit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 22 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°