Tehnicianul lui Antibes, Valere, ar fi corupt mai mulţi jucători ai adversarilor în 1933. Echipa sa, aflată în lupta pentru titlu, a fost exclusă!
Fotbalul contemporan suferă de boala blaturilor. Bani transferaţi rapid dintr-un cont în altul, arbitri mituiţi, jucători cumpăraţi, antrenori care fac tactica pentru planurile unor preşedinţi corupţi, sume imense cîştigate la pariuri. Multe înţelegeri necurate dovedite şi mult mai multe meciuri dubioase. Şi o vînătoare a trucajelor care face ca fiecare victorie la diferenţă mare de goluri, fiecare răsturnare spectaculoasă, fiecare gafă a unui apărător sau portar să fie privită cu suspiciune. Chiar şi cînd nu există nimic anormal în spate.
Dar blaturile au afectat imaginea fotbalului încă de la începuturi. Începuturile profesioniste, cînd banii le-au luat minţile celor din jurul sportului rege. Iată un exemplu, din Franţa anilor 1932-1933.
Fotbalul pro naşte un mare scandal
Atunci, într-o perioadă de criză mondială care demola şi Hexagonul – "exporturile scăzuseră cu 60 la sută, producţia industrială se prăbuşise, şomajul explodase" (L’Equipe) -, celebrul Jules Rimet, preşedintele FIFA şi al federaţiei franceze, a creat primul campionat pro. Iar debutul profesionismului în fotbalul francez, exact în urmă cu 80 de ani, avea să fie plin de scandaluri.
Adversarii stimulaţi de a treia echipă!
Cel mai mare, la sfîrşitul sezonului. Cannes şi Antibes erau la egalitate în fruntea grupei B, în ultima etapă. Pe 2 mai 1933, scrie acelaşi L’Equipe, "crainicul stadionului din Antibes a anunţat, înaintea meciului cu Fives, că rivalii de la Cannes le-ar fi promis o primă consistentă celor de la Fives dacă înving". Numai că Antibes a cîştigat clar, 5-0, iar Cannes a pierdut la Sochaux (1-2). Ceea ce ar fi însemnat că Antibes era în finala campionatului cu Lille. Dar afacerea nu se înch