Albaiulienii au obținut împotriva echipei din Bănie a doua victorie a returului și par mai încrezători în viitor, chiar dacă salvarea de la retrogradare ține de domeniul miracolului. În acest meci a ieșit la rampă mijlocașul Ciprian Selagea (folosit pentru prima dată titular în actualul campionat), autor a ambelor goluri.
Primul act a fost dominat de gazde, care și-au creat trei mari ocazii de gol ratate cu ușurință de Bălțoi (7) și Jovanovic (10, 18). După eliminarea din finalul primei reprize a craioveanului Ologu, se părea că albaiulienii nu vor avea mari probleme în a-și apropia victoria, dar au trecut prin mari emoții în mitanul secund. Oltenii puteau da lovitura în două rânduri prin tânărul Crăciun (66, 67), însă neexperimentatul craiovean a ratat din poziții extrem de favorabile.
Echilibrul de pe tabela de marcaj s-a rupt la penalty-ul acordat de centralul Tudor pentru un fault în careu asupra lui Vitihna, pe care l-a transformat cu siguranță Selagea (69). Două minute mai târziu, același jucător a finalizat din careu o pasă ideală venită de pe banda stângă de la Vitinha.
Cu un om în minus și lotul serios afectat de accidentări, oaspeții s-au aruncat în atac, dar nu au mai reușit să întoarcă soarta partidei, chiar dacă Dina (73) și Crăciun (90+4) au fost aproape de gol.
„Victorie de moral“
Antrenorul gazdelor, Blaz Sliskovic, a declarat la final de meci că elevii săi au obținut o victorie de moral, care la va da mai multă încredere în abordarea partidelor ce urmează.
„După rezultat, pare a fi o victorie facilă, dar am obținut-o după un meci foarte greu. Mulțumesc băieților pentru dăruirea din joc și sunt bucuros că încet, încet, jucătorii prind ideile mele tactice, manifestă dorința de a învăța cât mai multe, dorință bazată pe o încredere reciprocă. Am obținut o victorie de moral și cu punctele obținute