„Seara Campionilor“, spectacolul caritabil organizat de fundaţia lui Gică Popescu, a reuşit să adune în Ghencea crema fotbalului românesc, precum şi staruri mondiale precum Figo şi Raul, foşti câştigători ai trofeului „Balonul de Aur“. Sursa: Octavian Cocoloş
De la eveniment a absentat conducerea FRF. Oficialii Mircea Sandu şi Adalber Kassai au primit invitaţii, la fel ca şi selecţionerul Victor Piţurcă, dar nu s-au sinchisit să vină la meci, şi nici să participe la licitaţia de dinaintea jocului. „Aş fi venit cu mare plăcere, dar sunt la Sydney în acest moment“, s-a justificat ieri Naşu’.
Organizatorii evenimentului acuză faptul că Sandu şi Kassai n-au dat nici măcar un telefon pentru a se scuza că nu pot onora invitaţia. Opoziţia FRF faţă de evenimentul caritabil organizat de Gică Popescu a fost totală. Deşi iniţial îşi dăduse acordul, selecţionerul Victor Piţurcă a decis să le interzică lui Mutu şi lui Chivu să joace în Ghencea, speriat că starurile tricolorilor s-ar fi putut accidenta.
Prunea: „N-am fost invitat“
Atitudinea lui Piţi s-a schimbat după ce Ovidiu Petre s-a lovit la un meci cu jurnaliştii, în care s-a lovit stupid şi a ratat participarea la Euro. „Nici Domenech nu le permite jucătorilor să participe la toate show-urile“, a sărit ieri Mircea Sandu în apărarea subalternului său.
Partida din Ghencea, încheiată cu scorul de 5-3 în favoarea „stelelor lumii“, a aşezat faţă-n faţă generaţia de aur a fotbalului românesc, condusă de „regele“ Gică Hagi, şi echipa portughezului Luis Figo. Din naţionala care, în 1994, obţinea cea mai mare performanţă a României au lipsit actualii federali Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea.
Cei doi sunt în conflict cu Gică Popescu. Divergenţele dintre „tabăra“ lui Popescu şi „lupii tineri“ de la FRF s-au acutizat în toamna anului trecut, la a treia ediţie