Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu l-a primit la Cotroceni pe Bashar Al-Assad

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 noiembrie 2010 · ·

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, azi pe Platoul Marinescu al Palatului Cotroceni, pe omologul său sirian, Bashar al-Assad, aflat într-o vizită de stat de două zile în România, informează Mediafax.

Ceremonia primirii oficiale a cuprins la intonarea imnurilor celor două state şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare.

Din delegaţia română care l-a întâmpinat pe preşedintele Republicii Arabe Siriene, Bashar Al-Assad, fac parte ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, ministrului Turismului şi Devoltării, Elena Udrea, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, consilierii prezidenţiali Anca Ilinoiu şi Alexandrina Gătej.

Cei doi şefi de stat au programate convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale cu participarea celor două delegaţii, participarea la semnarea unor documente oficiale, după care vor susţine declaraţii de presă, în jurul orei 12.00.

Conform Ambasadei Siriei la Bucureşti, vor fi semnate acorduri bilaterale în diverse domenii, dintre care: domeniul cultural, al educaţiei, al transporturilor rutiere, extrădării, combaterii crimei organizate.

Preşedintele sirian va mai participa, în cursul serii, la un dineu de stat oferit în onoarea sa de Traian Băsescu.

Preşedintele sirian, Bashar Al Assad, a venit la Bucureşti împreună cu soţia sa, Asma Al-Assad. De altfel, la ceremonia primirii oficiale a participat şi soţia preşedintelui român, Maria Băsescu.

Preşedintele sirian se va mai întâlni cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Conform Administraţiei prezidenţiale, vizita la Bucureşti a lui Bashar al-Assad are loc în contextul împlinirii a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări şi în continuarea vizitei oficiale pe care şeful statului român a făcut-o la Damasc, în luna octombrie 2008.

În c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs

News.ro acum 25 minute
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum o ora
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 2 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 10 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 3 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

19°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°