Eleonora Abbagnato
Pe malul lacului Garda se află oraşul Gardone Riviera. Aici, într-o atmosferă paradiziacă, într-o scenografie naturală formată din Insula Garda, Muntele Baldo, peninsula Sirmione şi Parcul natural Rocca di Manerba, în vechea reşedinţă "Vittoriale degli Italiani" a poetului Gabriele d'Annunzio, donată statului italian, se desfăşoară, din 3 iulie până la 13 august, "Noul Festival de la Vittoriale", al cărui rege va fi Dansul.
Duminică a fost inaugurat aici Muzeul "d'Annunzio Eroe", care reuneşte 74 de obiecte inedite ce au aparţinut poetului, de la autografe şi spade, la steaguri şi opere de artă. Toate piesele provin din colecţia ambasadorului Antonio Benedetto Spada, care le-a împrumutat pentru 20 de ani, contractul putând fi reînnoit. Se află printre ele şi manuscrisul dedicat lui Giuseppe Garibaldi, "La notte di Caprera". Ceremonia a început cu 11 salve de tun, repetate din oră în oră între 18.00 şi 21.00.
Festivalul a debutat seara, cu Marea Gală de Dans, intitulată "Tener-a-mente", ce a avut-o protagnistă pe balerina étoile a Operei din Paris, Eleonora Abbagnato. Aplauze furtunoase au răsplătit acest omagiu al cărui titlu aminteşte cuvintele lui dintr-o scrisoare adresată uneia dintre iubite, adus lui Gabriele d'Annunzio.
Eleonora Abbagnato şi Benjamin Pech
"Tener-a-mente" a fost creat special de Daniel Cipriani, curator al multor Gale de Dans şi Balet, fie în Italia, la "Taormina Arte", "Mittelfest", "Ravello Festival", fie în alte ţări: Teatrul "Cervantes" din Malaga, în Spania, Teatrul Naţional de la Addis Abeba în Etiopia...
Spectacolul este un omagiu adus scriitorului, dar şi celor mai importante două femei care i-au inspirat opera şi cărora li se datorează mai multe creaţii ale "Profetului": Eleonora Duse, supranumită "Divina", şi pianista Luisa Baccara.
Eleonora Abbagnato, care va fi acompaniată p