Galeria-lider are monopolul unei tendinte, activind tehnici eficiente de marketing si publicitate. Are, dupa caz, si exclusivitate in privinta operelor unui artist. Cei care dobindesc ulterior consacrarea vor ramine fideli galeriei care i-a promovat, contribuind post festum la prestigiul acesteia. Astfel de institutii sint racordate la retelele nationale si internationale de distributie, evitind acumularea de stocuri excesive. Rivalitatea si concurenta dintre galerii dau un plus de dinamism contextului institutional in care functioneaza. Ceea ce se intimpla in "lumea artei" de astazi ar fi greu de inteles daca nu am cintari cum se cuvine importanta institutiilor care o compun. In acest context, galeria este un reper de neocolit. Nu are sobrietatea muzeului, nici intimitatea atelierului, dar mijloceste in modul cel mai eficient relatia artistului cu publicul sau. Desi intra in dispozitivul de expunere si tranzactionare a operelor de arta, galeria nu isi epuizeaza prerogativele in registrul comercial, al vinzarii si cumpararii acestora. Galeristul de buna conditie, la rindu-i, nu este un simplu negustor; cunoaste artistii, le evalueaza potentialul si anticipeaza evolutia, este familiarizat cu strategiile de productie, difuzare si promovare ale lucrarilor, se tine la curent cu tendintele estetice, artistice, de piata, ale domeniului asumat. Afabil si discret, el sustine anumiti artisti care, la un moment dat, corespund expectantelor sale si investitiilor - financiare si de incredere - facute. Creeaza evenimente, le mediatizeaza, sporind capitalul simbolic si de prestigiu al celor de care se inconjoara, astfel incit mecanismele activate sa fie profitabile atit lui, cit si celor pe care ii incurajeaza. Imi amintesc in vremea studentiei iesene, putin inainte de '89, o galerie... pariziana care isi cistigase la noi o simpatie rar intilnita. Infiintata in 1959 de o familie p