Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozie de înmatriculări Dacia în Spania

Publicat in Gandul, luni 5 aprilie 2010 ·

RECORD l Înmatriculările de autovehicule marca Dacia au crescut luna trecută de trei ori şi jumătate faţă de acelaşi interval din 2009

Cota de piaţă a Dacia în Spania a crescut de la 0,95% la 1,69% în primele trei luni ale acestui an, în condiţiile în care, numai luna trecută, înmatriculările de autovehicule produse de uzina de la Mioveni s-au majorat de trei ori şi jumătate. În martie, înmatriculările Dacia au crescut cu 247%, la 1.815 unităţi, în timp ce cota de piaţă s-a dublat la 1,58%, de la 0,75% în martie 2009, potrivit datelor asociaţiei spaniole a importatorilor de autovehicule, camioane, autobuze şi motociclete.

Dacia ocupă locul 17 în clasamentul mărcilor din Spania în funcţie de înmatriculările din primul trimestru şi poziţia a 18-a în martie. Creşterea din martie a Dacia este cea mai mare în rândul mărcilor cu vânzări de peste 1.000 de unităţi. Dintre toate cele 30 de mărci analizate, doar Suzuki a avut o evoluţie mai bună, respectiv o creştere de 295%, la 616 unităţi. La trei luni, Dacia a înregistrat cea mai bună performanţă după Suzuki, care a crescut cu 184,7%, la 1.267 de unităţi. În primul trimestru, înmatriculările Dacia în Peninsula Iberică au crescut de două ori şi jumătate comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 4.436 de unităţi. Avansul de 161,1% din ianuarie-martie a ajutat constructorul român să-şi majoreze cota de piaţă la 1,69%, de la 0,95% în perioada similară a anului trecut.

Piaţa spaniolă a avansat cu 44,7%, la 286.567 unităţi, în primul trimestru, şi cu 63,2%, la 124.756 unităţi, în martie, beneficiind de programul guvernamental de sprijinire a înnoirii parcului auto. Prima pentru casarea unei maşini vechi şi achiziţia uneia noi ajunge în Spania la 2.000 de euro. Programul ar urma să se încheie în iunie, însă asociaţiile din industria auto au cerut extinderea acestuia. Liderul pieţe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°