În prezenţa sa te cuprinde o stare de linişte şi o atitudine de respect. A cântat şi cântă româneşte, adică despre români, desprebucuriile şi necazurile lor, numai folclor autentic. A cules totul din vatra ciobanilor. Cântecele sale sunt poveşti-ritualdespre viaţa ciobanilor.
Ziua bună, munţilor!
La 27 octombrie 1924, în Topârcea-Sibiu, venea pe lume Lucreţia Arcaş.
A crescut legănată de glasul duios al mamei. ”Unde m-am născut eu nu erau radiouri. Nu cântam pe-acasă. Mama, Ana, tare duios cânta. Tatei, Ion Arcaş, îi plăcea foarte mult muzica. Prin 1916 era revoluţia bolşevică, au avut loc câteva ciocniri, iar tata a căzut prizonier la ruşi şi a lipsit de acasă vreo 10 ani. A reuşit să se îmbarce clandestin spre America pe un vas care pleca din Odessa, cu ajutorul ruşilor. Dar vasul s-a izbit de un gheţar şi s-a întors în port. Tata a fost din nou arestat. Foarte mulţi prizonieri erau lichidaţi în perioada aceea. Erau luaţi dimineaţa ca şi când i-ar pofti la ceai şi erau omorâţi şi îngropaţi în gropi comune... A reuşit în cele din urmă să fugă în America. A lucrat la Ford.
Când s-a întors, a venit pe la Budapesta, de unde a cumpărat din banii strânşi o maşină de treierat. În această perioadă eu nu eram pe lume. Erau născuţi doar fratele meu mai mare Ioan şi sora mea, Marioara, care a murit acum câţiva ani.” Familia Arcaş trăia din agricultură. “Părinţii mei, aveau şi ceva pământ, dar şi maşină de treierat. De multe ori tata venea supărat. Nu se vindea grâul. Nu ştiai unde să-l mai pui. Iar acum, tot felul de ingrediente se pun în pâine. Acum e pârloagă, peste tot. Topârcea mea… satul de baştină al familiei poetului Topârceanu.”
LA BUCUREŞTI. A venit şi momentul despărţirii de sat. “Sora mea mai mare era aici, la Bucureşti, căsătorită cu Şudi, Ion
