Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un supliment cu calciu şi vitamina D înainte de sport menajează oasele şi articulaţiile

Publicat in Adevarul, joi 20 iunie 2013 ·

În mod normal, oasele şi articulaţiile pot avea de suferit atunci când facem sport, mai ales dacă facem mişcări incorecte sau dacă ne suprasolicităm. Un supliment cu calciu şi vitamina D ar putea influenţa modul în care oasele se adaptează la mişcare, arată un studiu recent.

„Momentul în care administrăm suplimentele cu calciu, şi nu numai cantitatea de calciu şi de vitamina D din aceste suplimente este un factor important care dictează modul în care scheletul nostru se adaptează la activitatea fizică“, spune Vanessa D. Sherk, de la Universitatea din Colorado, autoarea unui studiu prezentat în cadrul Conferinţei Anuale a Societăţii de Endocrinologie din SUA.

În cadrul cercetării, specialiştii au constatat că nivelul calciului din sânge scade atât atunci când suplimentele cu calciu şi cu vitamina D sunt administrate înainte, cât şi după sport. Totuşi, persoanele care au luat aceste „vitamine“ înainte de a începe activitatea fizică au prezentat o reducere a calciului sangvin mai puţin importantă decât celelalte.

„Aceste rezultate sunt relevante mai ales pentru indivizii care fac exerciţii fizică de intensitate sporită şi care ar putea pierde niveluri importante de calciu prin transpiraţie“, explică Sherk. „Administrarea calciului înainte de mişcare menţine stabile nivelurile calciului în sânge, ceea ce nu se întâmplă şi în cazul administrării ulterioare a aceloraşi suplimente. Cu toate acestea, efectele pe termen lung asupra densităţii osoase nu pot fi cunoscute la momentul acesta“, completează specialista.

La studiu au participat 52 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani. Cercetătorii le-au administrat, aleatoriu, câte 1.000 de miligrame de calciu şi 1.000 de unităţi internaţionale de vitamina D fie cu 30 de minute înainte de începerea activităţii fizice, fie la o oră după terminarea antrenamentului.

Antrenamentul a cons

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 52 minute
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 26 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum 2 ore
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°