Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Director ICR:Respingerea unor dosare la finanţare, decizie tehnică, legată de actele necesare depuse

Publicat in Mediafax, joi 14 martie 2013 ·

Respingerea dosarelor Uniter şi TIFF pentru finanţare nerambursabilă pentru proiecte culturale a fost o decizie tehnică luată de Comisia administrativă din ICR care a verificat conformitatea dosarelor, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Direcţiei generale de promovare a culturii, Iacob Florea.

El a menţionat că în termen de trei zile pot fi depuse contestaţii privind decizia acestei comisii.

Florea a menţionat că dosarere declarate eligibile vor fi analizate ulterior de către un juriu alcătuit din specialişti din domenii precum limba română, literatura, dans, teatru, arte vizuale, film şi muzică, astfel încât decizia finală va fi una "onestă şi corectă".

"Prezenţa pe site-ul Institutului nu reflectă şi nu vorbeşte despre calitatea şi importanţa dosarelor", a ţinut să precizeze Iacob Florea.

Potrivit acestuia, în primă fază au fost acceptaţi doar cei care au depus la dosar toate actele necesare.

Florea a menţionat că, spre exemplu, prin decizia luată de Comisia administrativă, ICR nu cauţionează Asociaţia Culturală "Ghiocelul", ci doar constată că respectiva asociaţie a depus la dosar toate actele necesare.

Pe de altă parte, reprezentantul ICR a subliniat că Institutul are un parteneriat tradiţional cu Uniter şi TIFF şi că aceste două organizaţii, respinse în primă fază, pot depune contestaţii.

Proiecte de finanţare pentru ediţiile de anul acesta a TIFF, Festivalului Naţional de Teatru (FNT), festivalurilor Anonimul şi Kinodiseea, precum şi un proiect de promovare a filmului "După dealuri", de Cristian Mungiu, au fost considerate neeligibile la concursul organizat de ICR.

Institutul Cultural Român (ICR) a publicat, joi, lista proiectelor eligibile şi neeligibile la finalul etapei administrative de selecţie a dosarelor depuse în cadrul concursului anunţat pe 29 noiembrie 2012.

Astfel, printre dosarele anal

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 37 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 20 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°