Apariţia fenomenologiei depresive la adolescenţi este plină de consecinţe pentru edificarea personalităţii mature; este chiar un eveniment redutabil, deoarece poate avea un final suicidar, pe fondul unei parcimoniozităţi în simptomatologia evidentă. Într-adevăr, paleta semiologică se răsfiră de la semne comportamentale necaracteristice (modificări de dispoziţie, intoleranţă, reproşuri diverse sau încăpăţânare) până la tabloul complet al psihozei maniaco-depresive la adult. În articolul „Prevenirea depresiei la adolescenţi“, publicat în British Medical Journal – ediţia în limba română (martie 2013), Sally N. Merry şi Karolina Staslak sunt de părere că trebuie investigaţi mai mulţi factori, printre care calitatea ali­men­taţiei precoce, impactul depresiei parentale, al traumei în copilărie, al abuzului la copil şi al sărăciei. Înainte de a studia conţinutul articolului: „Hipnoticele nondiazepi­nice sunt eficiente în insomnie?“, putem răspunde la întrebare – în baza practicii pers Publicitate onale – negativ. Fără să fie atât de categoric, semna­tarul textului, David Cumington, consideră că este imprudentă părerea că medicaţia hipnotică ar fi singura opţiune în cazul insomniei. Adică trebuie avute în vedere şi alte intervenţii, precum cea cognitiv-comportamentală. Dar textul care reprezintă de departe chintesenţa doctrinală a practicii medicale este cel intitulat: „Problema diagnosticului“, semnat de dr. Iona Heath, preşedinta Royal College of General Practitioners. Densitatea ideilor şi penetranţa lor creează tentaţia de a le reda în întregime, dar, cum lucrul acesta nu este posibil, vom recurge la enunţarea afirmaţiilor axiomatice: • psihoneuroimunologia ne ajută să înţelegem proporţia în care biologia comună tuturor fiinţelor umane este modulată de biografia unică a fiecăruia • stresul cronic produce scurtarea progresivă a telomerelor, cu consecinţă în