Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moştenirea miliardarului Iosif Constantin Drăgan

Publicat in Gandul, vineri 22 august 2008 ·

Profesorul Iosif Constantin Drăgan a încetat din viaţă, joi, la Palma de Mallorca, la vârsta de 91 de ani. Persoanele care l-au cunoscut pot să-i aducă un ultim omagiu la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj, unde va fi depus duminică trupul neînsufleţit. Acesta va rămâne în universitate până luni la ora 10:00, când va fi transportat la Catedrală. În jurul orei 14:00, el va fi dus la Cimitirul greco-catolic din Lugoj, iar slujba va fi ţinută de episcopul greco-catolic Alexandru Mesian. Iosif Constantin Drăgan s-a aflat pe primul loc în Top 300 în 2002, 2003, 2004 şi 2006, având afaceri în domenii precum distribuţie de produse petroliere, edituri, imobiliare şi transporturi. În 2007 a pierdut „locul” de cel mai bogat om din România, dar nu pentru că ar fi sărăcit, ci pentru că, între timp, au urcat alţi magnaţi în top.

Moartea sa lasă în urmă o avere estimată, conform Top 300, la 1,5 – 1,6 miliarde de dolari şi o situaţie familială destul de încurcată. La 78 de ani, Drăgan s-a căsătorit cu fiica generalului Guşă, Daniela Veronica, pe atunci în vârstă de 22 de ani. În ciuda anilor înaintaţi, Drăgan a avut bucuria să devină tată: în urma căsătoriei au venit pe lume trei prunci. Miliardarul mai avea însă şi un alt băiat, născut cu vreo treizeci de ani în urmă: Mike Fink. Acesta s-a plâns că imediat după căsătoria tatălui său nu a mai putut să-l vadă. Până atunci, povestea el, relaţiile dintre el şi Iosif Constantin Drăgan au fost normale, chiar dacă miliardarul nu l-a recunoscut niciodată drept fiu.

Frustrarea de a nu-l putea vedea pe bătrânul om de afaceri a fost trăită şi de ziarişti, care au încercat vreo cinci ani să obţină măcar o vorbă de la el. Când zvonurile că Iosif Constantin Drăgan ar fi murit, de fapt, sau că ar fi ţinut captiv în una din numeroasele sale proprietăţi, miliardarul a decis să iasă în public, explicându-le ziariştilor că pur ş

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite apropiaților

Gandul acum 25 minute
Sărbătorile Pascale sunt ocazia potrivită pentru a le arăta celor dragi, familie sau prieteni, că te gândești la ei și cum ar fi mai potrivit decât prin a le transmite urări și felicitări prin mesaje de Paște, care, cu siguranță îi vor bucura. Trans

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°