La Braşov, sfârşitul anului 1987 a fost unul agitat. Într-un tăvălug al nemulţumirilor, prin revolte cu mii de participanţi sau acţiuni restrânse doar la câteva persoane, muncitori şi studenţi au scandat împotriva frigului, a foamei şi a lui Nicolae Ceauşescu.
La 15 noiembrie 1987, muncitorii braşoveni de la întreprinderea de autocamioane „Steagul Roşu” au declanşat un protest dur la adresa regimului comunist. Clădirea Comitetului Judeţean de Partid a fost devastată, iar de la revendicările economice s-a ajuns rapid la scandări împotriva lui Ceauşescu. Intervenţiile Securităţii şi măsurile de represiune luate în zilele următoare i-au înfuriat şi mai mult pe braşoveni.
Câţiva tineri au pactizat cu muncitorii care stârniseră revolta. La 22 noiembrie 1987, Cătălin Bia, Lucian Silaghi şi Horia Şerban, studenţi ai Facultăţii de Silvicultură, au confecţionat o pancartă pentru care au fost arestaţi şi anchetaţi. Speriaţi de zvonurile ce circulau prin oraşul de sub Tâmpa, cei trei cereau: „Muncitorii braşoveni nu trebuie să moară!”.
Apoi, pe 11 decembrie 1987, Marin Brâncoveanu, Marian Lupou şi Mihai Torjo, studenţi ai Facultăţii de Mecanică, toţi din Zărneşti, s-au solidarizat la rândul lor cu protestul din 15 noiembrie. După 25 de ani, Mihai Torjo, unul dintre curajoşii studenţi, relatează ziarului „Adevărul” desfăşurarea unui protest anticomunist mai puţin cunoscut.
Prezentăm în cele ce urmează mărturia lui Mihai Torjo, cu menţiunea că intertitlurile aparţin redacţiei.
„Complot” în facultate, la miezul nopţii
„Regimul comunist călca din ce în ce mai apăsat asupra grumazului nostru greu încercat. Am simţit din plin acea apăsare, dar puţini aveau îndrăzneala să ridice glasul. La 15 noiembrie 1987, nu unul, ci foarte mulţi au ridicat glasul. Vocea lor s-a propagat dincolo de ceea ce sistemul considera ograda lui. Întreg sistemul comunist a
