Nemulţumiţii sistemului de învăţământ, dascălii Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), continuă lupta sindicală cu Guvernul. Văzând că nu au impresionat pe nimeni când au ameninţat cu proteste la început de an şcolar, sindicaliştii încearcă să profite de apropierea alegerilor parlamentare. Văzând că partidele politice profită şi ele de moment pentru a câştiga credit electoral, conducerea FEN a trecut la atacuri directe. Vizat a fost Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. „Federaţia Educaţiei Naţionale dă un ultimatum de şapte zile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, pentru a pune pe ordinea de zi proiectul de lege care prevede majorarea cu circa 50% a salariilor personalului din învăţământ. Dacă nici până miercuri, 24 septembrie, actul normativ nu va fi supus votului, FEN va începe să-i facă domnului Bogdan Olteanu «campanie» chiar în colegiul în care acesta va candida la alegerile parlamentare”, se arată într-un comunicat al FEN. Directorul FEN, Dragoş Constantin Neacşu, s-a arătat nemulţumit şi de Mircea Geoană, preşedintele PSD, care a aprobat declarativ majorările pe care Guvernul poate să le ofere. Acesta s-a declarat de acord cu o majorare de doar 9% şi aceasta amânată pentru 1 noiembrie, faţă de data de 1 octombrie - termen satisfăcator pentru dascăli.
„Preşedintele PSD s-a folosit fără scrupule de 330.000 de salariaţi din învăţământ, personal didactic şi didactic auxiliar, ca monedă de schimb în trocul politic cu PNL”, mai spun reprezentanţii FEN. Nemulţumiţii sistemului de învăţământ, dascălii Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), continuă lupta sindicală cu Guvernul. Văzând că nu au impresionat pe nimeni când au ameninţat cu proteste la început de an şcolar, sindicaliştii încearcă să profite de apropierea alegerilor parlamentare. Văzând că partidele politice profită şi ele de moment pentru a câştiga credit electoral, conducer