Stiu ca nu e un termen cult, ba chiar as zice ca e de la baza vulgului, insa astazi as dori sa vorbesc despre pata. Mai precis, despre expresia „a ti se pune pata“. in Romania, sa ti se puna pata e un lucru firesc, a carui extensie si mai fireasca e sa dai cu vorba – sau, mai rar, cu parul – in cine iti vine tie la socoteala. Fara acea extensie, nu se poate numi ca ti s-a pus pata, ci doar ca ai avut un moment nervos, reprimat prin puterea bunului-simt si a luciditatii. Daca, insa, dai drumul la cuvinte grele, cum a facut presedintele Basescu in declaratiile prin care a atacat ziaristii – si pe un anume domn Ciutacu, in special –, atunci se cheama, indubitabil, ca „ti s-a pus pata“.
Acuma, intrebarea care se pune e: are voie presedintele, ca toti romanii iuti la minie si aprigi la gura, sa i se puna pata? Nu, nu are.
Pentru ca un presedinte trebuie sa fie un model de moralitate si inteligenta diplomatica, chiar si atunci cind e primul om al unei tari inecate in imoralitate si prostie. La noi functioneaza inca sistemul comunist de gindire, potrivit caruia cei mai de sus trebuie sa fie tot ca noi, cei din popor. Personal, prefer stilul monarhic, in care cei de sus sint deasupra plebei. Adevarul, probabil, e undeva la mijloc, un mijloc unde omul de stat are rabdarea si abnegatia de a asculta vocea intregii opinii publice, chiar si a aceleia neinstruite, dar si curajul si inteligenta de a propune modele de comportament, politic si/sau social. insa atunci cind tragi suturi in gleznele ziaristilor pentru ca fiica-ta nu stie pluralul cuvintului „succes“, atunci mai bine stai acasa la Constanta sau du-te pe vapor, sa ti se puna pata acolo pe matrozi.
Pacatul mare e ca pata lui Basescu a declansat si alt sir de reactii asemanatoare. Pentru ca mai sint si alti romani care ar trebui, prin natura slujbei lor, sa fie modele, lideri de opinie, in
