Iarba din Giuleşti s-a uscat, iar reprezentanţii clubului sportiv şi oficialii FC Rapid dau vina unii pe alţii
Rapidul îşi joacă meciurile de acasă pe o suprafaţă de joc precum cea a unui stadion din Liga a III-a. Iarba din Giuleşti e arsă de soare, însă nimeni nu-şi asumă răspunderea.
Mihai Zaharia, preşedintele clubului sportiv, proprietarul stadionului, dă vina pe George Copos: "Nu i-a convenit cum aveam noi grijă de el şi a zis că se vor ocupa ei de îngrijirea gazonului. Aţi văzut cum arată acum? Foarte rău! Eu vorbisem cu o firmă de la Focşani care avea grijă de iarbă, dar Copos nu i-a mai contactat. Ei nici chiria nu sînt în stare să o achite, cum să facă şi îmbunătăţiri?!".
"Ne apucăm de treabă"
De partea cealaltă, Ioan Taban, preşedintele CA al FC Rapid, admite că suprafaţa de joc s-a degradat, dar spune că nu e ceva ireparabil: "De luni vom începe un tratament special şi gazonul îşi va reveni pînă la următoarea partidă. Udatul şi tăierea ierbii intră în atribuţiile clubului sportiv, investiţiile şi îmbunătăţirile trebuiesc făcute de noi. Totul se va rezolva curînd".
A fost cel mai bun din ţară
În vara lui 2003, suprafaţa de joc din Giuleşti a intrat într-un amplu proces de modernizare. Gazonul a fost schimbat în totalitate, iar drenajul a fost adus la standarde occidentale. Astfel, pe 14 noiembrie 2003, Rapid dispunea de cel mai bun gazon din România, lucru ce a făcut ca şi echipa naţională să joace în Grant meciurile de pe teren propriu.
"Suprafaţa de joc e bună, terenul nu e denivelat sau cu pămînt. Problema e că s-a uscat iarba, însă se rezolvă repede cu un tratament special"
MARIAN RADA, antrenor secund Rapid
"Nu ne mai putem înţelege cu George Copos. Ce să-i facem acestui Louis de Funes de România? A început deja să se creadă jandarmul de la Saint Tropez"
M