Înregistrarea la OSIM a numelui “Copou”, atât de drag ieşenilor, de către finii de cununie ai primarului oraşului, Gheorghe Nichita, a stârnit protestele locuitorilor, iar autorităţile promit că vor contesta decizia.
Conform “Buletinului oficial de proprietate industrială” publicat de OSIM, firma Laser Co, patronată de soţii Gabriel şi Elena Popa, au drepturi asupra denumirii “Copou” în domeniile publicitate, administraţie comercială, asigurări, imobiliare, alimentaţie şi cazare publică.
Profesori universitari, scriitori, locuitori de rând, dar şi viceprimarul municipiului, Constantin Nicolau, dezaprobă demersul familiei Popa, iar ultimul dintre ei s-a arătat dispus să apere denumirea, indiferent de legăturile de rudenie care există între omul de afaceri şi primarul Gheorghe Nichita”. La rândul ei, familia Popa afirmă că iniţiativa nu este ieşită din comun, pentru că au înregistrat zeci de mărci. (Ştefan Pricop)