În România, nu haina îl face pe om: Armani îl face. Vuitton, Gucci, pielea de castor. Totuşi, nu-i puţin cam mult să dezbaţi 24 de ore despre o gaură în talpă?

Carevasăzică, un funcţionar FMI se duce la Cotroceni. Cum se suceşte el în timpul discuţiilor, cum se contorsionează (că liniştit nu poţi să stai când ai pe conştiinţă încă 5 miliarde lăsate la îndemâna României) - îl fotografiază unul cu pantofii sparţi. Oo! Multe lucruri trebuie explicate când e vorba de FMI, dar de data asta analizele s-au dezlănţuit: cum de nu a simţit o jenă la ciorapi, că doar plouă ca la balamuc? Să fie neglijenţă sau sfidare? Cum, mă: la banii lui?

Interesant e că îi analizăm gaura în talpă omului care ne spune că bugetul are o gaură de 1,5 miliarde de euro. Nişte bani pe care n-o să-i putem deconta de la UE pentru că... Dar ce contează de ce n-o să-i putem deconta? Evenimentul momentului e: l-ai văzut, dragă, p'ăla ce şlampăt era?

În ţara asta, imaginea e totul. Nu contează că viteza de construire a autostrăzilor e de 0,07 km/zi: premierul se pozează la bordul excavatorului, transmiţând un mesaj clar de muncă susţinută şi implicare în problemă. Nu contează că simbolul reformei Sănătăţii - pacienta mâncată de un pat de spital - a murit la nici o lună de la debutul reformei, plimbată prin două spitale. Fotografiile cu rănile ei şi-au făcut treaba, arătând de ce trebuie închise nişte spitale.

Deci, se ridică întrebarea: oare mai putem avea încredere în FMI, când oamenii ei nu sunt atenţi nici ce pun pe ei? S-au luat şi interviuri, dar răspunsurile au fost mai mult pe partea de pielărie-încălţăminte. Părerea mea, ca nespecialist, e că abia acum putem avea încredere în FMI. Mă gândesc cu ce se ocupă pârâtul prins de poliţia modei financiare: socoteşte, să zicem, cât o să fie arieratele la sfârşitul anului, într-o ţară în care strategia pe termen lung înseamnă poimâ