Peste exact trei saptamani, Moldova s-ar putea angaja ireversibil pe drumul unirii cu Romania. Dupa summitul de la Vilnius, cele doua tari romanesti ar putea fi din nou impreuna, ca in 1918. E drept ca, de aceasta data, unirea s-ar realiza in cadrul structurii politice europene, dar nimeni nu ne opreste sa ne organizam in interiorul granitelor UE asa cum dorim. Din pacate, rusii sunt mai increzatori in unirea Moldovei cu Romania decat romanii.
Vicepremierul Rogozin a postat pe Twitter un mesaj in acest sens, pentru a obisnui supusii tarului cu ideea ca Imperiul a pierdut o gubernie. De cealalta parte, momentul istoric ne suprinde mai divizati ca niciodata. Nu exista un proiect national si nu exista speranta. Inainte sa ne unim cu Moldova, ar trebui sa ne unim cu noi insine. Insa e tare greu sa te unesti cu cel cu care te afli in razboi. Dupa 24 de ani de lupte interne, nu se intrevede pacea. Ar fi prea simplu sa dam vina doar pe Traian Basescu, maestrul scandalului perpetuu, omul care se hraneste cu conflict si creste din haos. A invrajbit el medicii cu pacientii, bugetarii cu privatii, mamele cu nefamilistii etc., dar scandalul din USL nu i se poate pune in carca.
Tensiunile din coalitia aflata la guvernare sunt generate de sistem, nu de un om sau altul. In loc sa tinda spre echilibru, intre momentele electorale firesti, odata la patru ani, sistemul explodeaza, din cauza unor fitile pe care ni le-am strecurat singuri, printre cutiile cu dinamita. Pentru ce avem nevoie si de un presedinte si de un premier, care sa se bata in atributii? Ca sa nu se concentreze Puterea intr-o singura mana, s-a spus, in 1990. Dupa doua decenii s-a vazut ca nu exista pace deat daca avem un singur centru de putere. Fie presedintele a condus cu mana de fier, ca Iliescu in guvernarea Vacaroiu si Basescu in epoca Boc, fie am avut razboi intre Palate, cu scandaluri, suspendar
