Vreţi să vindeţi o locuinţă? Ei bine, aflaţi că pentru a face asta acum o să umblaţi după o hârtie în plus. De mâine, toţi cei care vor să înstrăineze un apartament sau o garsonieră trebuie să prezinte un certificat energetic.
De mâine, intră în vigoare schimbarea legii privind performanţa energetică a clădirilor. Ce presupune asta? Că orice proprietar care vrea să vândă o locuinţă este obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificatul energetic, astfel încât clientul să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii unde urmează să-şi cumpere apartamentul. “La încheierea contractului de vânzare- cumpărare, proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul de performanţă energetică, în original, noului proprietar. De mâine, contractele de vânzare-cumpărare încheiate fără respectarea prevederilor referitoare la certificatul de performanţă energetică sunt supuse nulităţii relative, potrivit prevederilor Codului Civil”, ne-a declarat Mihai Mereuţă (foto), preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat.
Conform noilor reglementări, vânzătorul este obligat să ia legătura cu un auditor energetic care să întocmească certificatul de performanţă energetică, adică actul care să precizeze dacă e vorba de o clădire izolată termic sau nu şi în ce clasă de eficienţă energetică, de la A la G, se încadrează imobilul (A, fiind cel mai bine izolată, G, cel mai prost izolată - n.r.).
Peste 1.000 de auditori atestaţi
Auditorul vine să inspecteze apartamentul care urmează a fi vândut, instalaţiile tehnice ale acestuia şi starea blocului. O listă cu peste 1.000 de auditori energetici atestaţi se găseşte pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (www.mdrap.ro), iar informaţii cu privire la tarife găsiţi la Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri