Şeful SRI, George Maior, transmite mesaje sibilinice. Ceea ce este normal, mesajul criptat intrând în fişa postului acestuia. Nu mulţi au însă codul pentru a sparge mesajul şi a decripta naraţiunea şefului serviciului intern de informaţii care descrie în cuvinte puţine şi în enigme existenţa unor presiuni, comploturi şi chiar riscuri pentru România.
Din nou e firesc: un serviciu secret are evident mai multe informaţii decât un cetăţean obişnuit, şi cu cât pare că are mai multe, cu atât îi creşte puterea.
O parte din forţa unui serviciu vine din aşa-numita aură, adică din percepţie, din ce se presupune în legătură cu acea instituţie. Recentele acuzaţii de poliţie politică al căror obiectiv pare să fie schimbarea şefilor serviciilor de informaţii – pe care unii lideri ai USL o consideră firească după alternanţa la putere, deşi nu este deloc aşa – au probabil ca efect pervers creşterea puterii serviciilor. Răufăcătorii vor spune că dacă liderul X sau preşedintele Z e ascultat, atunci există o şansă mare să fie şi ei interceptaţi, chiar dacă în realitate niciuna dintre supoziţii nu e adevărată. Dar aşa funcţionează „aura“.
George Maior a renunţat în ultima serie de apariţii publice la detestabila limbă de specialitate nespecifică lui şi a avertizat asupra existenţei unei stări de fapt pe care o consideram apusă. Că în spatele democraţiei, cu reguli şi proceduri, alegeri şi instituţii, există grupuri fără legătură cu voinţa alegătorilor şi doar parţial cu interesele politicienilor care vor să facă jocurile, ce urmăresc să modeleze politica potrivit intereselor lor economice sau de putere. Democraţia, alegerile, separaţia puterilor în stat au în mâinile acestora consistenţa plastilinei.
Pe de altă parte, teoria maşinaţiunilor oculte, care face parte din descrierea postului domnului Maior, dar probabil şi din ADN-ul naţional, este specifică societăţi