Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Răducioiu: "Popescu la Ligă"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Florin Răducioiu spune că Baciul ar avea şanse mai mari să-l înlocuiască pe Dragomir la LPF decît pe Mircea Sandu la FRF

"Răducioiu a fost doar purtător de crampoane, nu şi de creier. Dacă aş fi avut parte în viaţa mea de atîţia bani cît am avut de boi, eram multimiliardar"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

Fost coechipier cu Gică Popescu la echipa naţională, Florin Răducioiu estimează că Baciul va fi învins din nou de Mircea Sandu dacă va candida anul viitor la şefia FRF: "Sandu are acum un loc important la UEFA, a dovedit că vrea să schimbe ceva în fotbalul românesc şi are o strategie potrivită la federaţie. Data trecută a cîştigat fără emoţii în faţa lui Popescu, pe care-l respect, dar cred că nici a doua oară n-ar izbuti să treacă de Naşu', care-şi va zdrobi orice adversar! Asta e realitatea!".

"Marele Blond" crede însă că Popescu ar fi mai potrivit la conducerea LPF: "Ar fi timpul ca Dragomir să plece. El e într-adevăr un om al trecutului şi ar trebui să se dea la o parte, fiindcă nu are anvergura şi alura necesare unui preşedinte de Ligă. Nu e tipul care să impună respect şi onoare! Popescu are în schimb aceste calităţi".

"Răzvan Lucescu e de naţională!"

Întrebat despre posibilul succesor al lui Piţurcă la naţională, Răducioiu răspunde că favoritul său ar fi Răzvan Lucescu în dauna lui Dan Petrescu: "Răzvan are un CV mai bogat, cu performanţe serioase, a dovedit la Braşov, şi în prima, şi în a doua divizie, că ştie să construiască rezultate. Plus că-l ajută şi fibra de antrenor a familiei! Nu-l împing eu de la spate pe Răzvan, n-am mai vorbit cu el de ani de zile, dar mi s-ar părea mai potrivit la lot".

Florin Răducioiu spune că Baciul ar avea şanse mai mari să-l înlocuiască pe Dragomir la LPF decît pe Mircea Sandu la FRF

"Răducioiu a fost doar purtător de crampoane, nu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 3 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 3 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 7 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 12 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 2 ore
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 3 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 2 ore
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°