Realitatea din poezia nouazecista e mai putin trucata decit cea din poezia generatiei noastre. Zidul de metafore optzecist e darimat si in locul lui cladit un alt zid, in care primeaza perceptia frusta. Poezia e traita direct, la un mod paroxistic. Odata cu inceperea sezonului rece, din pricina unei sensibilitati dobindite in anii copilariei, poetul Radu Andriescu sufera o ciudata metamorfoza. Alergia la frig il determina sa se retraga pe tot parcursul iernii in camera sa de lucru, situata pe strada Pojarniciei, unde isi petrece zilele si noptile in "compania" dictionarelor, a enciclopediilor de tot felul, a albumelor de arta, a cd-urilor si citeodata chiar si a unui soarece de biblioteca... Rarele sale iesiri din "birlog" pot fi considerate adevarate eveniment; aparitiile sale in urbe stirnesc rumoarea trecatorilor. Intr-adevar, autorul "Oglinzii la zid" (semnificativ titlu!) nu poate trece neobservat pe strada. Cu fesul coborit pina in dreptul sprincenelor, astupate si ele de ochelari fumurii, cu fularul infasurat de citeva ori in jurul gitului, incaltat in ghete cu talpa groasa, purtind o geaca menita sa infrunte orice vreme, Radu Andriescu are alura unui erou coborit din alte vremuri. Privindu-l inaintind pe trotuar (de obicei il poti intilni in dreptul statuii lui Xenopol), de la distanta, mai ales daca e ceata, il poti lua drept un cavaler medieval imbracat in armura care isi face, inainte de turnir, o scurta plimbare prin fata universitatii, pentru a-si dezmorti oasele si a-si pune gindurile in miscare; pentru ca apoi, pe masura ce te apropii, cavalerul sa se transforme intr-un fel de beduin sau terorist arab (marca Al Qaida) oprit in fata unui panou de afisaj menit sa-i camufleze prezenta... Chiar eu insumi, intilnindu-l pe aleile ce marginesc Universitatea "Al.I. Cuza", ramin de fiecare data surprins, comparindu-l ba cu fantoma tatalui lui Hamlet, ba cu omul