Desi la momentul in care scriu aceste rinduri ecourile protestatarilor din Piata Universitatii nu s-au stins inca, desi ma doare inima ca mi s-au implinit cele mai negre previziuni si ca, iata, am ajuns sa stabilim inca un record international si sintem una dintre putinele tari din Europa care si-a suspendat presedintele si care, in plus, a si facut-o pe motive inventate, desi politicienii nostri au dovedit inca o data ca nu sint interesati decit de propriile scaune si au indraznit sa incerce sa il elimine din viata politica pe singurul politician ales direct de popor, nu pe liste de partid, saptamina asta simt ca am datoria morala de a scrie despre un alt subiect.

Zguduit emotional de tragedia studentilor si profesorilor de la Virginia Tech, as vrea sa scriu citeva rinduri despre eroismul profesorului roman Liviu Librescu, care a ales sa se jertfeasca pe sine pentru a salva vietile studentilor sai.

Se spune in Statele Unite ca am trait cu totii unul dintre acele momente istorice pe care ni le vom aminti pentru tot restul vietii si vomr repeta ad infinitum unde eram atunci cind am auzit ca s-au intimplat. imi amintesc si acum si ochii mi se umplu de lacrimi unde eram cind am auzit vocea lui Ion Caramitru la radio: "Frati romani...”, in decembrie 1989. imi amintesc cum mi s-a oprit inima in fata televizorului cind i-am vazut pe manifestantii din Piata Universitatii ciomagiti cu dusmanie de minerii veniti din Valea Jiului la chemarea celui care astazi se imagineaza un fel de salvator al patriei muma si care are nesimtirea de a cere suspendarea unui presedinte care ne-a adus in rindul lumii ca popor. imi amintesc unde eram in 11 septembrie 2001 si cum m-am amuzat inocent la imaginea absolut bizara a unui lacat enorm pe usile Bibliotecii Hillman a Universitatii din Pittsburgh, pentru ca nu aveam nici idee ce se intimplase in New York. imi amintesc i