Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri faptul că România nu a declanşat nicio procedură diplomatică sau de altă natură cu privire la funcţia de secretar general al NATO, punctând că doar presa din România este “foarte grăbită” pe acest subiect.
“În momentul de faţă, România nu a declanşat nicio procedură diplomatică sau de altă natură legată de această funcţie. Este prematur. Iar actualul secretar general mai are încă un an şi jumătate de mandat. Doar presa de la noi e foarte grăbită”, a spus Băsescu, într-o declaraţie de presă comună cu secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, Anders Fogh Rasmussen, ca răspuns la întrebarea dacă următorul secretar general al NATO ar putea să fie un român. La rândul său, Rasmussen a susţinut că răspunsul său este “pe aceeaşi linie” cu a preşedintelui Băsescu.
Traian Băsescu a discutat vineri cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, despre nevoia creşterii bugetului Apărării, arătând că l-a informat pe acesta că anul viitor România va avea o creştere de 0,3% la acest capitol.
“Aici a fost un subiect, pe bună dreptate ridicat de secretarul general NATO, legat de bugetul Apărării, România nerespectând în ultimii ani obligaţia asumată prin Tratatul de aderare de a asigura 2% din PIB ca buget al Apărării, în fiecare an. L-am informat pe secretarul general că vom avea o creştere de 0,3 procente anul viitor şi vom reintra, în 2016, în obligaţiile asumate la intrarea în NATO“, a precizat Băsescu, într-o declaraţie de presă comună cu secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, Anders Fogh Rasmussen.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri faptul că România nu a declanşat nicio procedură diplomatică sau de altă natură cu privire la funcţia de secretar general al NATO, punctând că doar presa din România este “foarte grăbită” pe acest subiect. @