Spectacolul „Gaiţele“ montat de Alexandru Dabija la Teatrul Odeon din Bucureşti, a avut premiera în 2002, dar nu s-a uzat moral nici în 2010. Comedia trece de două ori testul timpului. Rămâne cu un umor la fel de proaspăt, după 70 de ani de când a fost scrisă, şi îşi păstrează şarmul de spectacol devenit instant clasic, la peste şapte ani de la premieră.

Avem de-a face cu o maşinărie perfect unsă, condusă impecabil de toţi actorii şi care va parcurge multe mii de kilometri şi de acum înainte.

Gaiţele sunt nişte păsări sedentare, care trăiesc în pădure. Sunt cunoscute pentru comportamentul lor îndrăzneţ şi agresiv. Trăiesc în America, dar sunt unele pe care le găsim şi în Europa, şi în Asia.

Sunt aproape omnivore şi fură de obicei ouă - probabil că nu prea au o imagine foarte bună în societatea lor paralelă.

Gaiţele din piesa lui Kiriţescu sunt nişte găini bătrâne cu accent oltenesc, care s-au sălbăticit de atâta singurătate împărţită la trei. Confiscă părţile frumoase ale vieţii altora şi nu le mai dau înapoi. Devorează colaci, colivă (în general, moartea) şi se simt revitalizate de bârfă.

Aneta Duduleanu, Lena şi Zoia îngroapă pe toată lumea: tineri, bâtrâne, relaţii sau speranţe şi au chef de viaţă la parastas. Asistă melancolice la parade mortuare care trec inevitabil prin faţa ferestrei lor. Iau în râs sfârşitul dintr-un instinct de prădător, aproape fără să-şi dea seama. În casa lor în care pare că nu se întâmplă nimic, se întâmplă, de fapt, totul.

Spectacolul tipologiilor

Tragicomedie rară, intens ironică, cu o schemă dinamică aproape minimalistă, piesa „Gaiţele" este tăioasă prin modul în care împarte tipologiile. Oferă roluri foarte puternice actorilor din prim-plan. Dorina Lazăr (Aneta Duduleanu) este primadona care conduce cu false modulaţii vocale şi cu un şchiopătat trucat convoiul gaiţelor spre victoria supremă: n