Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Băsescu este "ŞI MAI EPAVĂ". De la Ponta vreau "mai multă forţă"

Publicat in Romania Libera, joi 13 septembrie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a dat, miercuri, la România TV, calificative pentru oamenii politici, el spunând că Traian Băsescu este acum "şi mai epavă" decât în timpul referendumului şi că, pe de altă parte, îşi doreşte ca premierul Victor Ponta să aibă "mai multă forţă", potrivit Mediafax.

La solicitarea moderatorului de a-i da un calificativ lui Traian Băsescu în situaţia actuală, revenit la Cotroceni şi scăpat de referendum, Crin Antonescu a spus: "Aşa de rău mi-a părut că a fost greşit înţeles cuvântul sau a fost înţeles ca o ocară. Îl repet, e cel din referendum. Revenit la Cotroceni sau nu, din punct de vedere politic, epavă. Astăzi, şi mai epavă".

Potrivit lui Antonescu, acesta este singurul cuvânt care poate caracteriza un om care, după ce pierde "în asemenea hal un vot", după ce 89% dintre compatrioţii care se exprimă îi spun că nu îl mai vor, mai este pus şi în situaţia de a se întoarce împotriva acestui vot.

Despre relaţia cu premierul Victor Ponta, Antonescu a declarat că este "foarte bună, neobişnuit de bună pentru doi oameni politici, chiar dacă ar fi în acelaşi partid, cu atât mai mult cu cât sunt în partide diferite".

"Aş vrea, sper, aştept, aş vrea mai multă forţă şi mai multă convingere că şapte milioane de voturi sunt, întodeauna, din punct de vedere politic, mai devreme sau mai târziu, mai puternice decât un Parchet, un serviciu", a spus Antonescu.

Întrebat dacă lui Victor Ponta îi lipseşte forţa, preşedintele PNL a răspuns: "Nu am spus că îi lipseşte. Dar niciodată nu strică mai multă. Forţa, ca şi mintea. Nu la domnia sa, în general".

Despre ideea unei posibile candidaturi a lui Sorin Oprescu la Preşedinţie, Crin Antonescu a comentat: "De ce nu? Orice om care face politică, administraţie, primarii Capitalei au şi tradiţie, are o cotă de încredere, este un potenţial candidat la preşedinţie. Nu e o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Comisia Europeană intervine după scandalul de la Eurovision

Ziua Constanta acum 50 minute
Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă "o greşeală complet regretabilă", ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE). Uniunea Europeană de Radio

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 56 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

O adolescentă de 17 ani din Timiș a MURIT într-un accident rutier, provocat chiar de iubitul său. Tânărul, de 19 ani, avea permis auto de doar 4 zile

Gandul acum 20 minute
Sfârșit tragic pentru o adolescentă de 17 ani din Timiș. Fata a murit într-un accident auto provocat chiar de iubitul său, în vârstă de 19 ani, care avea permis de conducere de doar 4 zile. Cei doi se grăbeau să ajungă la o petrecere, iar din cauza

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 2 ore
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°