In ziua de azi, din punct de vedere financiar, este extrem de neprofitabil sa te imbolnavesti. De la portarul care te lasa sa intri in spital pana la infirmiera, sora, sau la doctorul care iti ofera tratatementul adecvat, de obicei, toti asteapta cate "un mic cadou" pentru a-si face treaba ca la carte.
Oricat de absurda ni se pare ideea de a rotunji salariile doctorilor, aflati in fata unei probleme medicale, resemnati si dornici de o solutionare rapida, cotizam. Iar spaga porneste de la o suta de mii lei vechi si poate ajunge pana la sume fabuloase, totul depinzand de gradul de complexitate al interventiei.
Mai mult, se pare ca sistemul de sanatate romanesc serveste mai mult furnizorii de servicii decat asiguratii, adica oamenii de rand.
Potrivit unui studiu realizat pentru Ministerul Sanatatii de catre compania Logicon in cadrul unui proiect al Bancii Mondiale, anul 2004 a adus in buzunarele personalului din serviciul medical un "bonus" de 360 de milioane de lei vechi. Serviciile medicale sunt publice si gratuite.
Cu toate acestea cliseul "Fara spaga, doctorul nu te trateaza" e cat se poate de adevarat.
Un sondaj la nivel national referitor la cuantificarea marimii si structurii platilor neoficiale in sectorul sanatatii releva ca 42% dintre cei care au apelat in 2004 la serviciile medicale au dat spaga medicilor. De asemenea, potrivit sondajului Logicon, un 55% dintre asigurati au "sponsorizat" asistentele.
Saraci si netratati
Transparency International a realizat un sondaj care releva o realitate sumbra.
"Din populatia cu venituri mici si medii, 38,5% din aceasta, desi plateste asigurari sociale, nu solicita asistenta medicala atunci cand are nevoie, fiind in imposibilitatea de a ach