Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ginerele interlopului Bercea Mondial, implicat într-un accident rutier

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 mai 2009 ·

Nouă persoane au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în urma unui accident de circulaţie provocat de ginerele interlopului Bercea Mondial, la Drăgăneşti-Olt. Nouă persoane au fost rănite luni seară, la Drăgăneşti-Olt, după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit violent pe o stradă din localitate. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 18.45 şi a fost provocat de fiul interlopului Sandu Anghel, alias Bercea Mondial, din Drăgăneşti-Olt. Tânărul, pe nume Marius Constantin, de 19 ani, conducea un autoturism Skoda Octavia, proprietatea Fănicăi Anghel. Din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă, după cum au stabilit poliţiştii, acesta a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un microbuz, condus regulamentar din sens opus de Lisandru Buşneriu, de 37 de ani, din comuna Sprâncenata. În urma accidentului au fost răniţi şoferii celor două maşini, precum şi Mirela Constantin, de 22 de ani, Ioana A., de 16 ani, Amaris A., de trei ani, toţi din Drăgăneşti-Olt, aflaţi în autoturismul Skoda, respectiv Ionuţ, de 19 ani, şi Ionel Buşner, de 22 de ani, Florea Barbu, de 77 de ani, şi Marian Tache, de 29 de ani, toţi din Sprâncenata, aflaţi în microbuz. Victimele au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. „Pacienţii au fost aduşi cu traumatisme abdominale, toracale, cranio-cerebrale, de gambe, şold şi plăgi frontale. Patru au rămas internaţi la noi, iar unul a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Craiova", a spus Cristina Bontescu, purtătoarea de cuvânt a Spitalului din Slatina. Şofer de cinci zilePoliţiştii spun că viteza prea mare şi lipsa de experienţă a lui Marius Constantin au dus la producerea acestui eveniment rutier. „Din cauza vitezei neadecvate şi a lipsei de experienţă, conducătorul autoturismului Skoda Octavia a pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliz

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 17 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila anunţă că mai mulţi copii palestinieni vor fi trataţi în spitalele din România

News.ro acum 20 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat, vineri la Iaşi, că sunt făcute pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în spitalele din ţara noastră, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum 41 minute
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 18 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum 47 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Provocare fatală: un adolescent american a murit după ce a mâncat un chips ultra picant

Adevarul acum 34 minute
Un adolescent din Massachusetts, Harris Wolobah, a murit pe 1 septembrie 2023, după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de socializare, care implică consumul unui chips tortilla extrem de picant, arată raportul de autopsie

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°