Pe 26 octombrie, ziua în care Cristian Chivu a împlinit 31 de ani, nici un cotidian românesc n-a pomenit un cuvînt despre asta! Nici o poză, măcar cît un timbru, nici un text, fie și de cîteva rînduri!
Pe lîngă faptul că presa sportivă nu mai obișnuiește să marcheze nașterea cuiva, cu excepția aniversărilor lui Hagi, lipsa sa de reacție se explică și altfel. De ceva timp, Cristi vorbește mai rar, sau deloc, cu ziariștii de-acasă, care se vor fi decis să-i răspundă cu aceeași monedă. Tu ne eviți, noi te ignorăm, un fel de plată și răsplată!
În plus, e de luat în seamă și argumentul că suporterii l-au mai scos de la suflet pe Chivu după ce a decis să se retragă din “națională”, ba încă într-un moment dificil pentru aceasta. Cine m-a lăsat la greu să nu aștepte prietenie, așa-i?
De presupus că ambele părți greșesc. Inclusiv mass-media și iubitorii balonului rotund atunci cînd uită că sărbătoritul de miercuri a jucat totuși 75 de partide în tricoul echipei reprezentative și a fost de 50 de ori căpitanul ei. Atenție, numai Hagi a purtat de-a lungul istoriei banderola în mai multe meciuri, 65 la număr. Ca atare, oricît ne-a contrariat și ne-a mîhnit abandonul lui, ar fi absurd să gîndim că ex-căpitanul “tricolorilor” a rămas dator față de “națională”, față de țară și, pînă la urmă, față de noi toți. Clar că n-a rămas, indiscutabil.
Cristi transmite dinspre Milano mesaje, adevărat discrete, că-l surprinde neplăcut modul în care îl tratează unii compatrioți, cu indiferență, uneori cu ostilitate. Pînă la un punct, îi dau dreptate, ideea fiind că el e în momentul actual jucătorul român care, titular la Internazionale, evoluează la cel mai înalt nivel în fotbalul mondial, în cea mai selectă companie. A cîștigat în 2010 campionatul, Cupa și Supercupa Italiei, apoi Liga Campionilor Europeni și Mondialul cluburilor, ce să adaugi unui palmares nepereche?! @
