Prezentă în România pentru un turneu naţional alături la alte două artiste românce care evoluează pe scene de prestigiu din lume, Ruxandra Donose şi Teodora Gheorghiu, Leontina Văduva ne-a povestit cum este viaţa unei dive a operei internaţionale. Leontina Văduva, o soprană cu o voce lirică inconfun-da-bilă, excelează în personaje pline de poezie precum cel al Julietei, al Violetei din „Traviata" sau Margareta din „Faust", creaţii în care şi-a demonstrat măiestria artistică şi farmecul inimitabil. Despre marile sale roluri şi despre reîntâlnirea cu publicul din ţara noastră am vorbit şi noi cu marea soprană.
Când aţi descoperit pasiunea de a dărui prin muzică?
Leontina Văduva: Cred că m-am născut cu ea. Tradiţia familiei mele s-a imprimat în celule, în gene. Apoi am simţit nevoia de a mă afirma, de a câştiga simpatia oamenilor, pe de o parte, iar pe de altă parte întotdeauna am dorit să comunic, şi muzica este o formă fantastică de comunicare.
În viaţa fiecărui om, a fiecărui artist există zile mai bune şi zile mai rele. Vi s-a întâmplat vreodată să simţiţi publicul nemulţumit de evoluţia dumneavoastră?
L.V.: Eu personal, bat în lemn, nu am avut probleme de acest gen. Că nu a fost apreciată o regie în mod special, se poate. În ceea ce mă priveşte, în interpretările mele de până acum nu s-a întâmplat ca publicul să fie nemulţumit şi sper să nu se întâmple niciodată.
Cum se construieşte un rol de operă? Cât înseamnă exerciţiu propriu şi cât lucrul cu regizorul?
L.V.: Înţelegerea textului contează în mod deosebit, aşa încât încep prin a face analiza muzicală a partiturii, pentru că în funcţie de aceasta putem să exprimăm pe scenă sentimentele. Lucrul cu regizorul se face mai târziu. Noi, cam într-o lună, o lună şi jumătate trebuie să avem o idee despre rol, venim cu nişte propuneri, iar regizorul, dacă suntem destul de convingă
