Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi torenţiale, grindină, intensificări de vânt, valabilă de astăzi de la ora 15.00, până sâmbătă la ora 06.00 în mai multe zone din ţară, potrivit Mediafax. Din după-amiaza zilei de joi, 11 iulie, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 13 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în vestul, nordul, centrul ţării şi la munte, apoi, pe parcursul zilei de mâine şi în noaptea de mâine spre sâmbătă, mai ales în jumătatea estică. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 50 l/mp.