Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meşterii populari din Vrancea, strânşi într-o hartă virtuală

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

Meşterii populari vrânceni vor fi mai cunoscuţi publicului larg începând din această lună, datorită finalizării cu succes a hărţii virtuale ce cuprinde 200 de meşteri din tot judeţul. Această hartă este primul produs cultural realizat de Clubul de Patrimoniu de la Liceul Pedagogic ”Spiru Haret” din Focşani şi este rodul muncii elevului Răzvan Geambaşu, din clasa a XI-a C. Acesta a lucrat, cu răbdare, două săptămâni pentru realizarea documentului cartografic, în mod voluntar şi gratuit.

Harta cuprinde 200 de meşteri din 20 de localităţi, împărţiţi pe două categorii: artistică şi tehnică. Fiecare meşter este prezentat cu următoarele date: nume, domeniul de activitate, rezultate deosebite, premii, număr de telefon, domiciliul de reşedinţă şi vârsta. Documentul cuprinde meşteşuguri precum: sculptură, pictură, împletituri din răchită, fierărie, pictură murală, icoane pe lemn, dogărie, realizarea de măşti. ”Este un proiect prin care promovăm meşterii populari şi îi facem cunoscuţi, inclusiv pentru cei care doresc să achiziţioneze lucrările lor. Mai greu a fost să strângem din fiecare localitate în parte date despre toţi meşterii populari din judeţ. Am avut şi surpriza de a descoperi unii despre care nu ştiam până acum, cum este cazul unui pictor mural din Vulturu”, ne-a declarat Florin Micu Iliescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vrancea.

Harta va fi distribuită în şcoli şi instituţii, pe DVD-uri şi va fi postată pe internet.

Meşterii populari vrânceni vor fi mai cunoscuţi publicului larg începând din această lună, datorită finalizării cu succes a hărţii virtuale ce cuprinde 200 de meşteri din tot judeţul. Această hartă este primul produs cultural realizat de Clubul de Patrimoniu de la Liceul Pedagogic ”Spiru Haret” din Focşani şi este rodul muncii elevului Răzvan Geambaşu, din clasa a XI-a C. A

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Violențe în ISTANBUL /Zeci de protestatari ai opoziției, reținuți după confruntări cu forțele de ordine de 1 Mai

Gandul acum 30 minute
Zeci de protestatari ai opoziției au fost reținuți, miercuri, la Istanbul, după confruntări cu forțele de ordine produse cu ocazia manifestațiilor de 1 Mai, interzise de Administrația Recep Tayyip Erdogan. Peste 42.000 de membri ai forțelor de ordin

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum 2 ore
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 2 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Proiect de lege USR adoptat de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

News.ro acum 19 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 15 minute
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 5 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°