Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foamea loveşte statele sărace

Publicat in Adevarul, marți 15 iulie 2008 ·

În 2050 populaţia globului va număra 9 miliarde de suflete, iar producţia agricolă va trebui să se dubleze pentru a preveni conflicte sociale fără precedent în istorie. Combaterea crizei

În 2050 populaţia globului va număra 9 miliarde de suflete, iar producţia agricolă va trebui să se dubleze pentru a preveni conflicte sociale fără precedent în istorie. Combaterea crizei alimentare va duce la schimbări profunde în modul de viaţă al fiecărui cetăţean al planetei, astfel încât va apărea un adevărat haos pe plan social, cultural şi politic.

În ultimul an, preţurile s-au majorat cu 130% la orez, cel mai căutat aliment de pe planetă, cu 74% la grâu, iar la porumb, cu 53%. Media de creştere a indicelui alimentar la legume, fructe şi alte produse este de 48%.

Foametea, spun analiştii economici, este o criză veche, dar în ultimele luni, odată cu explozia preţurilor pe piaţa mondială, noi clase sociale sunt atinse de acest flagel.

O familie din Europa cheltuieşte pentru hrană între 10 şi 12% din buget. În ţările în curs de dezvoltare, unde 2,2 miliarde de oameni trăiesc în sărăcie extremă, banii alocaţi coşului zilnic reprezintă 90% din veniturile unei familii.

În 2050, populaţia globului va număra 9 miliarde de suflete, iar producţia agricolă trebuie să se dubleze pentru a preveni conflicte sociale fără precedent în istorie

Criza alimentelor atinge punctul de fierbere. Liderii mondiali privesc cu frică spre ţările sărace, iar spectrul invaziei celor flămânzi îi determină să caute soluţii

Spaima unei apropiate crize extinse a hranei a reunit în iunie, la Roma, marile puteri ale lumii. Bilanţul conferinţei nu este deloc îmbucurător, peste 850 de milioane de oameni suferă de foame, iar Banca Mondială avertizează că rata inflaţiei la alimente va cunoaşte o creştere nemaiîntâlnită până în 2015.

Pentru a face faţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 48 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum o ora
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum o ora
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 31 minute
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Lumea tocmai a înregistrat cea mai fierbinte lună aprilie din istorie

Mediafax acum 20 minute
Fiecare lună începând cu iunie 2023 s-a clasat ca fiind cea mai caldă înregistrată vreodată pe planetă, comparativ cu luna corespunzătoare din anii precedenţi, a precizat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, conform Reuters. Incluzând lu

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Săptămâna Luminată. Ce NU au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște

Gandul acum 24 minute
Săptămâna Luminată. Ce nu au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște! Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşt

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 9 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°