Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Brazii autohtoni, la întrecere cu cei exotici

Publicat in Adevarul, luni 13 decembrie 2010 ·

Un brad caucazian costă 60 de lei, în timp ce unul românesc are preţul la jumătate. Nici oferta brazilor artificiali nu este deloc de neglijat.

La ocoalele silvice din judeţ, cei mai ieftini sunt molizii care nu depăşesc 1,3 metri, doar 10 lei bucata, iar cei mai scumpi sunt brazii de 2-3 metri înălţime, care ajung la 30 de lei, cu TVA inclus.

Molizi înţepători la ghiveci

Tot Direcţia Silvică comercializează pomi de Crăciun la ghiveci. „La ghiveci avem molizi înţepători, care au în jur de un metru şi costă 37 lei, cu tot cu ghiveci şi TVA. Brazii nu se pot pune în ghiveci pentru că au rădăcina foarte mare“, a declarat Viorel Timişescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Piatra Neamţ.

Varianta autohtonă de lux, destul de rară încăt să fie căutată numai de cunoscători, este „bradul cu lumânări“. „«Lumânările» sunt, de fapt, tije de conuri rămase pe arbore după ce s-au scuturat solzii. Un astfel de pom se poate lua doar din vârful unui brad bătrân, de cineva care se caţără la înălţime. Costă cel puţin 100 de lei la prima mână“, a explicat Cătălin Pipirigeanu, un pietrean care lucrează în domeniul forestier. În florării se găsesc din belşug specii exotice de pomi de Crăciun, atât tăiaţi, cât şi în ghiveci, aduşi din alte ţări.

Un brad caucazian tăiat costă între 30 şi 60 de lei, în funcţie de înălţime, care poate fi între 1,25 şi 2 metri. Un brad fără rădăcină, montat doar pentru efect în ghiveci, cu o înălţime de circa 50 de centimetri, cu ramurile foarte dese, costă 30 de lei. Un brad exotic cu rădăcină, puţin mai înalt de un metru, costă 150 de lei.

64 de lei, un brad artificial gata împodobit

Oferta de pomi de Crăciun din plastic este diversificată. În funcţie de înălţime, aceştia costă de la 39 de lei, unul cu înălţimea de 1,50 metri, la 179 de lei, dacă are 2,4 metri. Cei care nu au timp de orn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 2 ore
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 5 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 6 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°