Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a scăpat Dinu Patriciu de 20 de ani de închisoare

Publicat in Romania Libera, marți 28 august 2012 ·

Pasibil de aproape 20 de ani închisoare, Dinu Patriciu a scăpat de acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT după ce Tribunalul Bucureşti a decis că nu este vinovat de delapidare şi manipularea pieţei de capital în dosarul Rompetrol. Procurorii au contestat deja decizia, apelul urmând să fie soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti

La aproape şapte ani de la începerea anchetei penale împotriva sa, Dinu Patriciu a fost declarat nevinovat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol. Aceeaşi sentinţă s-a dat şi în cazul celorlalţi 11 inculpaţi din dosar printre care Sorin Roşca Stănescu, fostul ministru Sorin Pantiş, Gabriela Anghelache.

Citeşte şiDinu Patriciu, achitat în dosarul Rompetrol: Eu m-am ştiut dintotdeauna NEVINOVAT. Vom fi achitaţi toţi

Patriciu era acuzat în primul rând de delapidare în sensul că în calitatea sa de administrator Rompetrol şi-ar fi însuşit ilegal suma de 85 de milioane de dolari bani care, spune parchetul, ar fi trebuit să intre la bugetul de stat dintr-o creanţă pe care statul o avea de recuperat din Libia de la Repsol Exploration. Aceşti bani ar fi fost ulterior spălaţi prin mai multe contracte de cesiune creanţe făcute între firmele din grupul Rompetrol. Celelalte acuzaţii aduse lui Dinu Patriciu au fost de manipularea pieţei de capital prin tranzacţii şi dezvăluire de informaţii privilegiate referitoare la tranzacţii cu acţiunile firmei Rompetrol. În esenţă procurorii DIICOT arată în rechizitoriu că Dinu Patriciu i-ar fi dezvăluit lui Sorin Roşca Stănescu şi Sorin Pantiş, cu o zi înainte de începerea tranzacţionării acţiunilor Rompetrol, informaţii secrete legate de condiţiile în care urmau să se facă acele operaţiuni. Astfel, anunţându-i dinainte pe cei doi, Patriciu a manipulat şi tranzacţiile de a doua zi de pe piaţă.

La ultimul termen al procesului de fond, de la începutul lunii august, procurorul de şedinţă al

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 32 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 58 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 25 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 28 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 45 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°