Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horea Uioreanu(PNL) cere demisia ministrului Sănătăţii

Publicat in Romania Libera, duminică 10 aprilie 2011 ·

Deputatul PNL Horea Uioreanu îi cere lui Emil Boc să-l demită pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Deputatul îl roagă pe premier, printr-un comunicat de presă, "să demareze necesara 'raţionalizare' a sistemului de sănătate prin demiterea subordonatului său, ministrul de resort Cseke Attila".

Uioreanu este de părere că "aşa zisă reformă a sistemului medical românesc" are ca scop principal îngreunarea accesului la îngrijiri medicale de specialitate, în special pentru oamenii din mediul rural. El mai spune că majoritatea spitalelor erau necesare şi puteau fi salvate.

"Faptul că erau necesare a fost dovedit nu doar de protestele locuitorilor din zonele arondate acestor spitale. Din nefericire doi oameni au plătit preţul suprem, murind în faţă porţilor închise", spune deputatul. Motivul pentru care deputatul PNL cere demisia ministrului este faptul că Attila "a desfiinţat spitalele fără o verificare la faţă locului şi cu încălcarea legislaţiei în vigoare. ".

"Domnia să nu doar că nu a cerut acordul autorităţilor locale care aveau în subordine aceste instituţii, dar a ignorat total soluţiile propuse de acestea. Cel mai elocvent rămâne cazul spitalului din Mociu, care putea fi salvat de la desfiinţare", adaugă Horea Uioreanu.

Deputatul Uioreanu îi solicită prim-ministru Emil Boc să îl demită pe ministrul Sănătăţii" pentru grave prejuducii aduse stării de sănătate a românilor"

" Concomitent, premierul trebuie să demonstreze că este interesat de ceea ce se întâmplă în ţara şi să respecte autonomia locală. El trebuie să accepte preluarea Centrului de Sănătate Mociu de către Spitalul Clinic de Recuperare, astfel încât cei 22 de mii clujeni care depind de această instituţie să nu fie puşi în situaţia de a face drumuri în plus pentru orice fel de investigaţie", mai afirmă Horea Uioreanu.

Deputatul PNL Horea Uioreanu îi cere lui Emil Boc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 44 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 44 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum o ora
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°