Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SALARIILE unor profesori, PIERDUTE la PĂCĂNELE

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 mai 2013 ·

Secretarul unei şcoli gimnaziale dintr-o localitate bistriţeană a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc. Poliţia a demarat o anchetă în acest caz, potrivit Mediafax.

Primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea, a declarat, marţi, că secretarul Şcolii Gimnaziale nr. 1, Dănuţ Iurişniţi, în vârstă de 63 de ani, a ridicat, înainte de Paşte, salariile a 12 profesori, care nu deţin carduri bancare, de la Trezoria Năsăud şi apoi a pierdut banii, în total 11.000 de lei, la jocuri de noroc.

Citeşte şi Locuri de muncă periculoase pentru români. Vezi anunţurile de care ar trebui să te fereşti

"Noi, Primăria Ilva Mică, suntem ordonatori principali de credite şi am virat banii pentru salariile de pe aprilie în contul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Ilva Mică ceva mai repede ca să aibă oamenii bani de Paşte. Cei care au carduri, peste 30 de angajaţi, au primit banii. Pentru cei care îi primesc pe state de plată s-a dus secretarul şcolii la Trezoreria Năsăud să îi ridice. Din câte am aflat, nu a mai ajuns cu banii la şcoală. I-a jucat la jocuri de noroc şi i-a pierdut. M-au sunat oamenii să se plângă, dar eu nu am ce face. Nu avea voie să meargă singur. Cred că directorul e de vină că nu a asigurat condiţiile legale pentru ridicarea banilor. Nu au decât să urmeze căile legale să-şi recupereze banii", a spus Aurel Horea.

"Eu am avut nişte informaţii legate de ce se întâmplă la şcoală şi am insistat ca toţi profesorii să-şi deschidă carduri. Cei care m-au ascultat au avut bani de sărbători. Nu se poate să trimiţi un singur om să ridice banii şi să nu-i ţii în casă de valori. E interzis şi ilegal", a continuat primarul.

Profesorii care au rămas fără bani au depus plângeri la Poliţia Ilva Mică. "Secretarul şcolii este cercetat penal pentru delapidare", a afirmat Antonela Pop, purtătorul de cuvânt la IJP Bistriţa-Năsăud. Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 1

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 48 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de lei, promulgată

Adevarul acum 5 minute
Președintele Klaus Iohannis a promulgat inițiativa prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul majorat cu 25% din valoarea acestuia e achitat integral.

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 54 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 57 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Oprea: România poate deveni un hub investiţional pentru companiile din SUA

Mediafax acum o ora
Ministrul Economiei s-a întâlnit cu delegaţia Departamentului pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii condusă de Cynthia Aragon, director executiv al Advocacy Center, pentru a discuta despre consolidarea colaborării bilaterale şi a parteneriatu

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Rareş Bogdan: Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România. 29 septembrie, vot. Nu dormim, numărăm şi pe 30 anunţăm preşedintele României, Nicolae Ciucă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii nu au vară, nu au vacanţă. ”Ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România”, a spus el, arătând că pe 29 septe

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°