Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala, blocată de proteste

Publicat in Adevarul, duminică 24 octombrie 2010 ·

Aproximativ 10 kilometri de drum vor fi restricţionaţi pentru şoferi mâine-noapte şi poimâine. Decizia Brigăzii Rutiere va fi pusă în aplicare începând de mâine, de la ora 20.00, deşi mitingul şi marşul sindicaliştilor vor avea loc abia miercuri.

Armata a ieşit în stradă

Interzicerea parcării şi restrângerea traficului rutier de la patru la două benzi sunt primele măsuri pe care autorităţile din Bucureşti le vor impune mâine-seară.

Astfel, de la ora 20.00, nimeni nu va mai avea voie să parcheze în Piaţa Victoriei, Piaţa Constituţiei, în alveolele de pe Şoseaua Kiseleff şi pe bulevardele Unirii şi Libertăţii. Restricţiile de circulaţie în aceste zone intră în vigoare în noaptea de mâine spre poimâine.

Citiţi şi:

80.000 de oameni în stradă în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură

Miercuri, când mai multe confederaţii sindicale şi-au anunţat protestele în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Constituţiei, precum şi un marş între cele două zone de miting, şoferii din Capitală vor avea probleme de circulaţie încă de la ora 7.00.

Blocaje complete în timpul marşului

Primele semne de interzis vor fi montate pe Bulevardul Kiseleff, de la Piaţa Arcului de Triumf până la Piaţa Victoriei, şi pe Bulevardul Aviatorilor, de la Piaţa Charles de Gaulle până la Piaţa Victoriei.

Accesul dinspre Bulevardul Ion Mihalache către Piaţa Victoriei, precum şi efectuarea virajului la stânga din Piaţa Victoriei către Bd. Ion Mihalache, Calea Victoriei şi Bd. Lascăr Catargiu vor fie oprite.

Pe timpul desfăşurării marşului, începând cu ora 10.30, până în jurul orei 14.00, traficul rutier va fi restricţionat în totalitate, atât pe traseul de deplasare al participanţilor, respectiv Lascăr Catargiu - Gh. Magheru - I.C. Brătianu - Unirii, cât şi pe toate arterele de circulaţie care acced către aceste bulevarde.

"Se vor lăsa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 59 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 11 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°