Astăzi, programul “Primul Ghiozdan” va fi blocat, iar șansele ca puștii de clasa I să-l mai prindă la deschiderea anului școlar sunt aproape nule.
Prefectul de Argeș, Gheorghe Davidescu a înștiințat ieri după-amiază Consiliul Județean că va contesta în instanță hotărârea CJ de acordare a “Primul Ghiozdan” tuturor celor 5700 de elevi de clasa I, la începere noului an școlar. Astăzi (miercuri), reprezentantul Guvernului în teritoriu va cere Tribunalui Argeș suspendarea Hotărârii Consiliului Local.
“Nu intră în atributul Consiliului Județean desfășurarea unor astfel de acțiuni. Acestea se fac de către autoritatea centrală, prin Ministerul Învățământului, sau de către autoritățile locale. Apoi, nu poți să nu ții cont de faptul că Ministerul alocă 2400 de ghiozdane pentru copiii care chiar au nevoie de ele. Guvernul face reforma pentru cei care au probleme. Nu poți să dai ghozdan și celui sărman șui celui bogat. Poate că cel din urmă s-ar simți jignit, nu?! Miercuri voi cere Tribunalului, suspensarea hotărârii, după care care procedurile se vor bloca.”, a declarat, marți, pentru Adevărul, Gheorghe Davidescu, prefectul județului Argeș, deși inspectorul general Gabriel Bratu se grăbise, tot marți să i-o ia înainte anunțând că procedurile de derulare a programului primul ghozdan ar fi fost deja blocate.
Bratu a subliniat că Ministerul Educaţiei a alocat încă din 2008 bani pentru programul de ajutorare al elevilor cu posibilităţi reduse şi că nu vede rostul unui proiect asemănător, cu tentă politică.
„Consiliul Judeţean a motivat că a hotărât să distribuie rechizite gratuit ca să prevină abandonul şcolar. Din cifrele noastre, nu există abandon şcolar la clasa întâi, ci la trecerea din clasa a opta într-a noua. Aşadar, formularea e una greşită, se alocă bani pentru ceva ce nu există, este netemeinic şi ilegal.”, a declarat șeful ISJ Argeș.
N