PSD a descoperit beneficiile politice ale confiscării extinse ca urmare a modificării constituţionale propuse de preşedintele Traian Băsescu - eliminarea prezumării averii ca fiind licită. Aşa că echipa de la fosta casă de avocatură Ponta & Şova a recurs la o şmecherie: a făcut un proiect din care sunt eludate de la confiscarea extinsă exact, ce surpriză!, infracţiunile de corupţie şi a introdus, pentru mai multă siguranţă, o verigă suplimentară, adică o comisie care verifică averile şi poate sesiza Parchetul. Cu alte cuvinte, PSD a încercat o lege care să-i pună la adăpost pe cei care se ocupă cu darea şi luarea de mită, abuzul în serviciu, evaziunea fiscală, infracţiunile economice, mai exact acele acte de corupţie considerate a fi sursa marilor averi ilicite, lansându-se în paralel în demonstraţia că legea nu impune modificarea Constituţiei. La rândul lui, în replică, guvernul a adoptat un proiect mult mai dur, care îi prinde în plasă şi pe corupţi, dar care suferă şi el de câteva slăbiciuni: instanţa poate dispune confiscarea şi a altor bunuri doar dacă are convingerea că acestea provin din activităţi infracţionale de natura celor care au atras o condamnare penală mai mare de 5 ani. Altfel spus, ţi se pot confisca banii din proxenetism, dar nu şi cei din mită, pentru care trebuie alt proces, altă condamnare.
PSD duce farsa până în pânzele albe, spunând că este gata să voteze varianta PDL, convins fiind în forul său interior că oricare dintre cele două legi este neconstituţională, atrăgând însă atenţia că legea PDL îi vizează direct pe aceştia. Noi o s-o aplicăm atunci când venim la putere, a avertizat Ponta. PDL se opreşte cu demagogia la jumătatea drumului: nu explică de ce în 2009 nu a introdus în Codul Penal confiscarea extinsă, dacă acest lucru era posibil, şi dă de înţeles că este conştient că legea este neconstituţională, avertizând PSD să v