"Gaudeamus igitur!" - striga tinerii matur
"Gaudeamus igitur!" - striga tinerii matur, imbracati in niste parpalace negre si urate, in timp ce capatanele lor, toba de carte, sunt acoperite de tichii, imitand forma peticelor de la mingea de fotbal.
Ma inclin in fata lor: ei sunt viitorul de maine, dis-de-dimineata, al Canadei si Australiei.
"Gaudeamus igitur/ Sa ma duc de-aicea jur"... gasesc eu o rima, adecvata suta la suta studentimii romanesti.
Cursul festiv s-a terminat. Studentii merg sa benchetuiasca.
Cu nuanta lor vulgar melancolica, banchetele de sfarsit de facultate ii imbie pe protagonisti sa se comporte ca la nunta. Desi, intre noi fie vorba, nunta tot mai are ceva palpitant: acolo se fura mireasa, pe cand la banchete ce sa se fure, in afara de tacamuri, dar nici alea nu-s de argint. Cat despre colegele de an, patru-cinci ani au fost suficienti ca sa i se acreasca oricui de ele. Sa le fure altii, daca au pornirea.
Totusi, e un anume farmec in faptul ca profesori si studenti isi iau ramas bun festiv, in vreme ce pastramioara si uischiuletul se retrag, tetatetic, in separeul intim al stomacului. Iar la microfon, o dizeuza melodioasa povesteste lucruri pline de invataminte, despre tineri de valoare, care s-au iubit, dar ce folos, cand totu-i trecator pe lume, absolut totul, inclusiv lumea, mai dorule, mai...
E momentul cand cate o doamna profesoara, cu salariul indexat occidental, se decide sa calce in picioare un dans care nu i-a gresit cu nimic. Dar e bine si asa, caci prin masajul dansant mancarea se asaza mai bine.
Ce-as putea sa va mai povestesc, legat de banchetele de ispravire a facultatii? Despre sosirea triumfala a fripturilor bolnave de suculenta, despre zdranganitul tacamurilor, cand sala rasuna ca un Waterloo?
Amar e intotdeauna momentul de dupa. E in firea noastra, a