Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elicopter israelian prăbuşit în Masivul Bucegi

Publicat in Jurnalul, marți 27 iulie 2010 · ·

Seria neagră a accidentelor grave în care sunt implicate aparate de zbor militare continuă. Luni, în jurul orei 17:00, un elicopter al forţelor aeriene israeliene s-a prăbuşit în zona Fundata-Zărneşti, judeţul Braşov, conform Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Potrivit primelor informaţii, confirmate oficial, la bord se aflau şase militari israelieni şi unul român.

La localizarea din aer a epavei elicopterului prăbuşit au participat un elicopter al forţelor române şi două ale israelienilor, misiunea de căutare-salvare fiind declanşată imediat după ce s-a pierdut legătura radio cu aparatul de zbor, conform MApN.

Jandarmi şi salvamontişti din Braşov şi Dâmboviţa au început căutările elicopterului prăbuşit în zona Fundata-Zărneşti, la 5 km vest de Babele. Potrivit şefului Jandarmeriei Montane Dâmboviţa, plutonier Marius Bălan, zona în care au loc căutările este extrem de accidentată, cu pereţi abrupţi şi pante înclinate.

Conform şefului Serviciului Salvamont Bran, Fănică Boboc, echipele de salvamontişti au recuperat până ieri seară patru cadavre de la locul prăbuşirii.

"Elicopterul s-a înfipt într-o stâncă, probabil dintr-o eroare de pilotaj. Bucăţi din elicopter sunt împrăştiate pe o suprafaţă de 150 de metri, dar noi nu putem face nimic. Trebuie să ajungă acolo echipa de criminalişti care să cerceteze. Vor coborî în coardă până acolo", a spus Boboc.

Echipele de salvare au reluat, marţi dimineaţă, operaţiunile de căutare a victimelor, misiune extrem de dificilă din cauza zonei greu accesibile în care a avut loc prăbuşirea.

După ce familiile celor şase militari israelieni au fost anunţate despre incident, Armata israeliană a făcut publice şi numele lor: locotenent-colonel în rezervă Avner Goldman (48 de ani, din Modi'in), locoteent-colonel Daniel Shipenbauer (43 de ani, din Moshav Kidron), maior Ya

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°